Praznicul Naşterii Domnului în capitala Suediei

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.06s...

Ştiri şi Evenimente

Praznicul Naşterii Domnului în capitala Suediei

[2013-12-25]

De Praznicul Naşterii Domnului, miercuri, 25 decembrie 2013, Preasfinţitul Episcop Macarie al Europei de Nord a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, în biserica românească din Stockholm-Bredäng. La Sfânta Liturghie au slujit părinţii Gheorghe Borca, Ioan Ruja, Florin Balan şi diaconul Sorin Sîplăcan, răspunsurile la strană fiind date de grupul coral „Theotokos”, dirijat de tânărul Silviu-Ioan Balan de la strana parohiei.
La slujbă au participat numeroşi credincioşi din capitală iar mulţi dintre ei s-au spovedit şi s-au cuminecat cu Sfintele Taine.
În cuvântul său pastoral Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie a arătat că Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos ne aşează pe fiecare în starea de primitori ai Veştii celei bune şi, totodată, de mărturisitori ai Plinirii vremii. Referindu-se la anul 2013 dedicat Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ierarhul a arătat momentul convertirii Sfântului Constantin cel Mare:
„Cunoaştem din antichitatea creştină, de la istoricii Lactanţiu şi Eusebiu de Cezareea, faptul că Împăratul Constantin, înainte de convertirea sa, cinstea împreună cu legiunile sale, divinitatea solară Sol invictus, adică Soarele nebiruit. În anul 312, înaintea unei lupte decisive împotriva rivalului său Maxenţiu, la Podul Milvius (Podul Vulturului), de lângă Roma, Constantin a avut o vedenie minunată. În lumina zilei, când soarele începea să coboare spre asfinţit, i s-a arătat pe bolta cerească, deasupra globului solar, semnul strălucitor al crucii, însoţit de inscripţia: In hoc signo vinces (În acest semn vei învinge). Hristos Însuşi l-a îndemnat să se aşeze sub puterea Crucii Sale. Constantin a urmat porunca şi a pus pecetea protectoare a Crucii pe steagurile şi scuturile armatei, ieşind apoi victorios din luptă. Intrarea sa triumfală în Roma, cu stindardul Crucii lui Hristos, însemna şi sfârşitul persecuţiilor îndreptate împotriva creştinilor în Imperiul Roman, vreme de aproape 300 de ani. Într-o frescă românească, unică în întreaga artă de tradiţie bizantină, Sfântul Împărat Constantin este înfăţişat în această dimensiune biruitoare, supratemporală, conducând oştenii martiri ai Marelui Împărat ceresc, ucişi în timpul persecuţiilor anticreştine din cele trei veacuri. Icoana, de mari dimensiuni, de aproape 5 metri liniari, este sugestiv intitulată Cavalcada Sfintei Cruci, aflându-se pe peretele vestic al pronaosului bisericii bucovinene Sfânta Cruce din Pătrăuţi, ctitorită de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare al Moldovei, în anul1487. În fruntea cetei sfinţilor mucenici militari, zugrăviţi călare pe cai roibi şi albi, se află Arhanghelul Mihail alături de Împăratul Constantin, îndreptându-se spre biruitorul semn al Crucii, înscris luminos pe cer, cu inscripţia din viziunea de la Podul Milvius: In hoc signo vinces (În acest semn vei învinge)”.
Ierarhul a mai arătat că avem conştiinţa trăirii sub pecetea istoriei, dar în acelaşi timp mărturisim că fiecare om îşi poate aduce contribuţia la continuarea lucrării lui Hristos în lume, prin mărturia vieţii şi rugăciune iar Sfântul Împărat Constantin ne arată semnificaţia sărbătorii Naşterii lui Hristos.
„După ce s-a întâlnit cu Hristos, Constantin a înţeles că Sol invictus (Soarele nebiruit) la care se închina odinioară, nu era un astru ceresc, ci Însuşi Hristos – Soarele vieţii, care l-a chemat să împlinească, prin puterea Crucii, o nouă lucrare de apostolat în lumea păgână. De aceea în cuvântările sale, Constantin îl numea pe Mântuitorul Hristos, Invictus Christus (Hristos cel nebiruit). Aşadar, Sfântul Constantin cel Mare, pe care l-am cinstit în chip deosebit în acest an liturgic, ne învaţă acum la slăvitul praznic al Naşterii lui Hristos, pe noi cei care vieţuim pe aceste tărâmuri ale soarelui-apune, că astăzi ne răsare Soarele cel neapus, împărtăşindu-ne lumina cea neînserată a Împărăţie Sale. Aducem doxologie prin troparul prăznuirii, arătând că Naşterea lui Hristos răspândeşte lumina cunoştinţei, iar noi, împreună cu cei ce slujeau stelelor, învăţăm şi cunoaştem să ne închinăm şi să slujim numai adevăratului Soare al dreptăţii şi Răsăritului celui de Sus. Întunericul s-a risipit, lumina străluceşte pretutindeni, iar razele Soarelui – Hristos încălzesc inimile noastre. „Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit" ( Isaia IX, 1; Matei IV, 16). „Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii” (Romani XIII, 12), devenind purtătorii Luminii adevărate”.
Preasfinţitul Macarie s-a referit apoi la Hristos-Soarele dreptăţii, aşa după cum este numit de Sfinţii Părinţi ai Bisericii care au fixat sărbătoarea Crăciunului în jurul soltiţiului de iarnă:
„Cu multe veacuri în urmă, Proorocul Maleahi a prevestit că „va răsări Soarele dreptăţii şi vindecare fi-va-n aripile Lui” (Maleahi III, 20; IV, 2) iar Proorocul Zaharia, tatăl Înaintemergătorului şi Botezătorului Domnului, umplut de Duhul Sfânt, a profeţit: „milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care Răsăritul cel de Sus ne-a cercetat” (Luca I, 78). Aşadar, din vechime, Biserica a găsit de cuviinţă să aşeze sărbătoarea Naşterii lui Hristos, la 25 decembrie, în jurul solstiţiului de iarnă, când zilele încep să crească, iar nopţile să se micşoreze. Creşterea zilei indică apropiata biruinţă a lui Hristos asupra întunericului şi răului, când totul va fi umplut de lumină. Astfel, s-au înlocuit sărbătorile păgâne din această parte a anului, mai ales sărbătoarea romană Dies natalis Solis invicti – Ziua de naştere a soarelui nebiruit, astrul învingător al frigului şi întunericului, cu prăznuirea Naşterii lui Hristos – Soarele dreptăţii. O dată cu întruparea Mântuitorului Hristos „Lumina lumii” (Ioan IX, 5), împlinindu-se profeţiile Vechiului Legământ, s-a rânduit în Noul Legământ adevărata închinare înaintea Soarelui din care se revarsă lumina cea mai presus de toată lumina. De aceea, chiar dacă bolta văzută a cerului scandinav este acum întunecată şi plumburie, bolta cerului nostru lăuntric este senină, „de mărgărit”, deoarece străluceşte pe ea Hristos – Soarele cel neapus; chiar dacă acest sezon nordic este atât de friguros, văzduhul nostru duhovnicesc este străluminat şi încălzit de razele harului dumnezeiesc, fiindcă prin Sfânta şi Dulcea Cuminecătură, I-am făcut sălaş în ieslea inimii noastre Însuşi Mântuitorului Hristos – Soarele vieţii”.
Ierarhul a pus la inima credincioşilor o străveche colindă din satul său natal, dar şi minunatele cântări ale prăznuirii prin care Hristos este numit Soarele vieţii:
„Aşa cum v-am obişnuit în fiecare an de Crăciun, vă aduc iarăşi la fereastra sufletului o altă colindă din satul meu natal transilvan. Prin acest colind duios, toată făptura este chemată să se trezească pentru a se desfăta de lumina răsăritului Domnului nostru Iisus Hristos – Soarele cel luminos:
Sculaţi, gazde, nu dormiţi
Că Soarele-o răsărit
În oblonul boilor,
În staolul oilor,
În ţărcuşul mieilor,
În casa creştinilor.
Că îi Soare luminos
Domnul nost Iisus Hristos,
Care de la iad ne-o scos,
Din muncile iadului,
Din văpaia focului (Colindă culeasă din localitatea Spelmezeu, jud. Bistriţa-Năsăud).
Pe lângă colindele străbune, imnografia înainteprăznuirii şi prăznuirii Naşterii Domnului abundă în laude aduse Soarelui – Hristos, ce răsare din Maria – norul cel strălucitor şi fecioresc:
„Pe Tine, Dătătorule de lumină, Soare al dreptăţii, Cel ce ai intrat în pântece şi ai voit a Te naşte mai presus de cuvânt, o stea din depărtare Te-a vestit cititorilor în stele…” (Mineiul pe decembrie, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2005, p. 379); „Norul cel strălucitor vine să răsară pe Hristos, Soarele dreptăţii, din pântece de Maică, luminând tot pământul cu dumnezeieşti străluciri” (Ibidem, p. 386); „Ca pe un alt cer te lăudăm pe tine, Fecioară, ceea ce vii să ne răsari nouă, din pântecele cel întrutot sfânt, pe Soarele dreptăţii, Care luminează pe cei ce sunt în umbra morţii şi în stricăciune…” (Ibidem, p. 390); „Minunându-se de uimitoarea naştere, magii cei povăţuiţi de dumnezeiasca stea s-au oprit şi văzând pe Soarele cel ce a răsărit din feciorescul nor, daruri I-au adus” (Ibidem, p. 394).
Maica Fecioară purtând Soarele – Fiu pe neprihănitele sale braţe, cuprinsă de teamă şi uimire îl întreabă:
„Soare, Fiule! Cum Te voi acoperi cu scutece? Cum Te voi ţine în braţe pe Tine, Cel ce stăpâneşti toate? Cum voi căuta, fără teamă la Tine, spre care nu îndrăznesc a căuta heruvimii? Acestea a grăit ceea ce nu ştie de nuntă, ţinând pe Hristos în braţe” (Ibidem, p. 404).
La rândul nostru, copleşiţi de Taina minunată, o întrebăm pe Cea fără de stricăciune:
„Cum te vom numi pe tine ceea ce eşti plină de har! Cer, că ai răsărit Soarele dreptăţii? Rai, că ai odrăslit Floarea nestricăciunii? Fecioară, că ai rămas nestricată? Maică Preacurată, că ai avut în sfintele tale braţe pe Dumnezeul tuturor? Pe Acela roagă-L să mântuiască sufletele noastre” (Ibidem, p. 407)”.
La final, Preasfinţitul Macarie a adus mulţumire Bunului Dumnezeu pentru tot ajutorul primit şi i-a înştiinţat pe păstoriţi despre cele mai importante evenimente din viaţa eparhiei în anul care se încheie acum.
„La începutul acestui an, în perioada 28 ianuarie – 4 februarie 2013, Centrul de tineret Sfântul Voievod Ştefan cel Mare al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord a organizat în România, la Centrul pastoral-social Sfânta Cruce de la Mănăstirea Caraiman, o tabără de iarnă şi un pelerinaj închinat Sfinţilor Împăraţi Constantin şi mama sa Elena, la mănăstirile şi bisericile din Arhiepiscopia Bucureştilor, culminând cu slujirea liturgică prezidată de Preafericitul nostru Părinte Patriarh Daniel în Catedrala patriarhală din Bucureşti şi închinarea la moaştele Sfinţilor Împăraţi, păstrate în acest locaş ocrotit de ei. Din grupul de pelerini au făcut parte tineri români care muncesc sau studiază în ţările scandinave dar şi tineri suedezi, norvegieni şi danezi convertiţi la ortodoxie. Frumoasele activităţi cu tinerii din parohiile episcopiei, au fost încununate, şi în acest an, de Adunarea generală a tinerilor din Europa de Nord, organizată la Copenhaga (30 noiembrie – 1 decembrie 2013), unde l-am prăznuit pe Sfântul Apostol Andrei şi am sărbătorit Ziua Naţională a României, copiii şi tinerii bucurându-ne cu un program artistic deosebit. Partea cultică s-a prelungit în cea culturală şi prin drumeţia de pe malul nord-estic al Insulei Seeland, în Helsingřr, la străvechiul castel Kronborg al legendarului prinţ danez Hamlet din piesa lui Wiliam Shakespeare.Toate manifestările spirituale şi culturale din eparhia noastră, dedicate în anul 2013 Sfinţilor Împăraţi Constantin şi mama sa Elena (expoziţii de icoane, sesiuni de comunicări ştiinţifice, conferinţe, întruniri catehetice, ateliere de lucru) au fost conjugate cu activităţile în folosul celor bolnavi şi singuri, prin colectele de întrajutorare şi programele de slujire filantropică în comunităţile noastre parohiale”.
Veacurile creştine au fost marcate de oameni sfinţi care au influenţat soarta lumii întregi. Biserica ni-i prezintă ca modele şi cinstindu-i prelungim în timp trăirea lor pilduitoare.
„Anul 2014 a fost proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii noastre „Anul omagial euharistic al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii şi anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni”. Mucenicii Brâncoveni sunt şi Ocrotitorii cereşti ai episcopiei noastre, alături de Sfântul Apostol Andrei şi de ceilalţi Sfinţi Voievozi Români: Ştefan cel Mare al Moldovei şi Neagoe Basarab al Ţării Româneşti. Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord îşi desfăşoară misiunea în ţări monarhice unde sunt cinstiţi Sfinţii Regi, creştinători ai Scandinaviei. Această tradiţie ne îndeamnă şi pe noi românii să-i cunoaştem mai bine şi să-i preţuim pe Sfinţii noştri Domnitori, Apărători şi Mărturisitori ai credinţei ortodoxe. La loc de frunte, între aceştia, sunt Sfinţii Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu fiii săi Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, dimpreună cu sfetnicul Ianache Văcărescu, care au fost decapitaţi la Constantinopol, în urmă cu 300 de ani, în 15 august 1714, mărturisindu-L pe Hristos cu preţul vieţii lor. Nu s-au lipit cu nimic de cele trecătoare, ci s-au dăruit jertfelnic în veşnicia Mirelui ceresc. Noi cei de astăzi îi avem modele şi mijlocitori, de aceea, anul viitor, la începutul lunii octombrie, Centrul de pelerinaj Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti al episcopiei noastre, va organiza un pelerinaj în România, pe urmele Sfinţilor Brâncoveni, îndeosebi la moaştele şi ctitoriile lor din sudul ţării. Prin cinstirea Sfinţilor Mărturisitori devenim şi noi mai conştienţi de faptul că trăirea creştină nu este doar o opţiune individuală, ci poate fi o lumină peste veacuri. Călcând pe urmele sfinţilor, sufletul nostru se bucură primind pildă de viaţă, dar, în acelaşi timp, starea de pelerin este prin ea însăşi mărturisitoare pentru cei din jurul nostru”.
După slujbă, Preasfinţitul Macarie i-a felicitat pe cei care îşi aniversează onomastica, fiind împărţite apoi darurile de Crăciun copiilor. La agapa prăznuirii credincioşii din diferite zone ale ţării, inclusiv cei din Basarabia, au cântat colindele de acasă.
(www.episcopiascandinavia.se)

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 1267, Ultimul acces: 2026-10-18 07:47:13

Timp total: 0.06s...

[]:1