Festivalul „Din Moşi-Strămoşi”, la Arhiepiscopia Râmnicului[2013-12-21]În zilele de 20 şi 21 decembrie 2013, în municipiul Râmnicu Vâlcea se desfăşoară a XXI-a ediţie a Festivalului interjudeţean de colinde şi obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou, intitulat „Din Moşi-Strămoşi”.Sala „Iosif Episcopul” din cadrul Aşezământului Pastoral–Social „Sfântul Ierarh Calinic”, aflat în incinta Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului, a găzduit vineri, 20 decembrie, începând cu orele 16.00, prima parte a ediţiei de anul acesta a Festivalului „Din Moşi-Strămoşi”. Evenimentul a fost precedat de vernisajul expoziţiei de icoane pe lemn şi sticlă intitulat „De Crăciun.” Manifestarea cultural-religioasă a fost organizată de către Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea în parteneriat cu Primăria Râmnicului, sub patronajul Arhiepiscopiei Râmnicului. Vernisajul Expoziţiei „De Crăciun” În cadrul vernisajului au fost expuse lucrări realizate de către copii, tineri plasticieni şi autori consacraţi vâlceni, prezenţi în taberele de pictură şi iconografie desfăşurate pe parcursul anului 2013. În deschiderea evenimentului doamna prof. Elena Stoica, director al CJCPCT Vâlcea, a vorbit despre importanţa artei iconografice în tradiţia creştină ortodoxă, apoi doamna Mioara Comănescu-Plop, referent artă plastică la CJCPCT Vâlcea, a prezentat vernisajul expoziţiei. Concertul de colinde „Din Moşi-Strămoşi” În continuare, de la orele 16.30, în cadrul Festivalului interjudeţean de colinde şi obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou a avut loc Concertul de colinde „Din Moşi-Strămoşi”. Moderatorul şi organizatorul festivalului, doamna prof. Elena Stoica, director al CJCPCT Vâlcea, a vorbit despre festival şi a prezentat grupurile de colindători prezente, potrivit arhiram.ro. În program au evoluat grupuri de copii şi tineri colindători din Sălciua (judeţul Alba) şi Băbeni, Malaia, Racoviţa şi Dăeşti din judeţul Vâlcea, care au prezentat un recital de colinde tradiţionale româneşti. Colindele şi obiceiurile prezentate au variat în funcţie de zona reprezentată şi de interferenţele etno-culturale din judeţele participante. La manifestare a fost prezent şi Chiriarhul locului, Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim, împreună cu Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, care i-au binecuvântat şi felicitat pe participanţi pentru păstrarea obiceiurilor şi tradiţiilor creştine româneşti. Coordonatorii grupurilor de colindători au primit din partea organizatorilor diplome de participare, iar copiilor şi tinerilor le-au fost împărţite daruri de către Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Gherasim şi Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul. La eveniment au mai participat Doamna Aurora Gherghina, Subprefect de Vâlcea, preoţi, etnologi, monahi, folclorişti şi alţi oameni de cultură din municipiul Râmnicu Vâlcea. Partea a doua a festivalului se va desfăşura mâine, 21 decembrie, de la orele 13.00, în Scuarul „Mircea cel Bătrân” din Centrul municipiului Râmnicu Vâlcea. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1215, Ultimul acces: 2026-10-21 12:44:36
|
Timp total: 0.04s...
[]:1