Duminica Sfinţilor Strămoşi, la Patriarhie - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Duminica Sfinţilor Strămoşi, la Patriarhie

[2013-12-15]
Creştinii ortodocşi s-au aflat în Duminica a XXVIII-a după Rusalii, a Sfinţilor Strămoşi. La Catedrala patriarhală, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, informează TRINITAS TV. Preasfinţia Sa a explicat în cuvântul de învăţătură pilda celor poftiţi la cină.
„Pilda pe care am ascultat-o astăzi are două planuri: mai întâi planul de mântuire al lui Dumnezeu trimiţând pe singurul Său Fiu ca să slujească oamenilor cum El Însuşi spune să vestească Evanghelia şi prin jertfa Sa pe Cruce, prin patimile Sale cele mântuitoare să mântuiască întreg neamul omenesc şi al doilea plan este cel al mântuirii subiective, ceea ce facem noi oamenii după ce Dumnezeu a arătat atâta dragoste cu noi. Deci, noi suntem chemaţi prin această pildă ca să câştigăm Împărăţia lui Dumnezeu”, a spus PS Părinte Varsanufie Prahoveanul.
Ca şi în celelalte duminici ale Postului Naşterii Domnului, în toate lăcaşurile de cult a continuat colecta pentru ajutorarea celor aflaţi în suferinţă şi a bătrânilor bolnavi. Duminica aceasta a fost ultima zi din post în care părinţii Bisericii au rânduit să se facă dezlegare la peşte.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1031, Ultimul acces: 2026-10-20 16:48:46