Moaştele Sfinţilor Împăraţi în Episcopia Caransebeşului[2013-12-08]Vineri, 6 decembrie, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, o delegaţie condusă de Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a adus racla cu moaştele Sfinţilor Împăraşi Constantin şi Elena de la Catedrala patriarhală din Bucureşti, după cum ne-a precizat Pavel Canea. Moaştele au fost întâmpinate la Centrul eparhial din Caransebeş, de Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului şi au fost purtate în procesiune până la Catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”. După înconjurarea catedralei, au fost depuse în sfântul locaş alături de racla cu moaştele Sfântului Iosif cel nou de la Partoş şi moaştele Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, spre închinare şi binecuvântarea credincioşilor caransebeşeni. În continuare Preasfinţitul Părinte, Lucian, Episcopul Caransebeşului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba vecerniei cu litie, în prezenţa unui număr însemnat de credincioşi. Totodată, Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul i-a dăruit Preasfinţitului Lucian, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, icoana şi medalia Sfinţilor Împăraţi şi cartea lui Eusebiu de Cezarea cu viaţa Sfântului Împărat Constantin. La final au susţinut un recital de colinde Corul catedralei episcopale din Caransebeş, Corul studenţilor teologi din Caransebeş şi Grupul psaltic al Episcopiei Caransebeşului.Sâmbătă, 7 decembrie, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit Sfânta Liturghie la catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeş. Pe tot parcursul slujbei credincioşii caransebeşeni, dar şi cei veniţi din alte localităţi s-au închinat la sfintele moaşte a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi a Sfinţilor Iosif cel nou de la Partoş şi Andrei Şaguna. La slujbă au participat elevi seminarişti, studenţi teologi şi un număr însemnat de credincioşi. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1039, Ultimul acces: 2026-10-18 03:32:25
|
Timp total: 0.04s...
[]:1