Concursul Naşterea Domnului - Lumină, datini şi culoare, la cea de-a treia ediţie - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Concursul Naşterea Domnului - Lumină, datini şi culoare, la cea de-a treia ediţie

[2013-12-06]
În data de 14 decembrie 2013, Şcoala Gimnazială „Ion Neculce“ din Iaşi va organiza concursul naţional „Naşterea Domnului - Lumină, datini şi culoare“, aflat la cea de-a treia ediţie. Concursul este dedicat tuturor cadrelor didactice şi elevilor din învăţămânul preşcolar şi gimnazial, informează „Ziarul Lumina”.
Cea de-a treia ediţie a concursului naţional „Naşterea Domnului - Lumină, datini şi culoare“ va avea loc în data de 14 decembrie 2013. După cum a declarat coordonatorul evenimentului, prof. Corina Lavric de la Şcoala Gimnazială „Ion Neculce“ din Iaşi, concursul se va desfăşura pe 3 secţiuni, 2 dedicate elevilor, iar una cadrelor didactice. Secţiunile dedicate elevilor vor fi cele de creaţie literară, la care pot participa elevi din clasele IV-VIII, şi de creaţie plastică, la care pot participa preşcolarii şi elevii claselor pregătitoare - a VIII-a, având ca temă sărbătorile de iarnă. Secţiunea dedicată cadrelor didactice va presupune realizarea unui referat cu tema „Tradiţii şi obiceiuri de iarnă în lume“.
Elevii prezenţi în data de 14 decembrie la Şcoala Gimnazială „Ion Neculce“ din Iaşi vor putea câştiga, în urma unei tombole, diverse premii: jucării, rechizite, cărţi etc. Concursul naţional „Naşterea Domnului - Lumină, datini şi culoare“ este realizat în parteneriat cu parohia „Sfânta Mahramă a Maicii Domnului“ din Iaşi, cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, cu Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport şi cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1026, Ultimul acces: 2026-10-18 13:42:12