Sfântul Ioan cel Milostiv cinstit în mod deosebit la Biserica Postelnicu Fir din Craiova[2013-11-12]Biserica Postelnicu Fir din Craiova s-a dovedit neîncăpătoare astăzi, 12 noiembrie, pentru numărul mare de credincioşi veniţi să-l cinstească pe Sfântul Ierarh Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei, ocrotitorul acestui sfânt lăcaş. La ceas de aleasă sărbătoare, odorul de preţ adăpostit aici, racla cu mâna dreaptă a Sfântului Ioan cel Milostiv, a fost aşezat în faţa sfântului locaş, într-un loc special amenajat, spre cinstire şi închinare, după cum ne-a transmis Gheorghe Cioiu.Bucuria duhovnicească a praznicului a fost sporită de prezenţa în mijlocul credincioşilor a Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care a pus la inima celor prezenţi cuvânt de învăţătură despre viaţa curată, plină de virtuţi creştineşti, a Sfântului Ierarh Ioan cel Milostiv, dintre care mila şi milostenia s-au distins în mod deosebit. „Sfântul Ierarh Ioan a fost cunoscut sub apelativul „cel milostiv”, pentru ajutorul pe care îl oferea permanent celor aflaţi în necazuri şi nevoi. De aceea, considerăm că a veni la sfintele sale moaşte, a-i săruta sfânta sa mână, este un moment prielnic pentru a-I cere Bunului Dumnezeu să ne dăruiască şi nouă milostivirea Sa, prin Sfântul Ioan. Orice om îşi doreşte să fie mângâiat de lumina harului dumnezeiesc şi iată că mângâierea autentică şi bogată se revarsă asupra noastră prin Sfintele Moaşte, prin Sfânta Liturghie şi prin întreaga noastră lucrare de comuniune cu Sfinţii lui Dumnezeu. Şi de fiecare dată când săvârşim Sfânta Liturghie şi cinstim pe Sfinţii lui Dumnezeu, ne amintim că aceasta este Ziua pe care a făcut-o Domnul ca să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa. Îl rugăm aşadar pe Sfântul Ioan să ne dăruiască mila sa cea bogată, darul său cel desăvârşit tuturor, şi acum vom şti de ce trebuie să sărutăm cu evlavie sfintele moaşte ale Sfântului Ioan. Pentru că ni se pune în palma noastră şi în sufletul nostru mila cea bogată a Mântuitorului Iisus Hristos, căruia i se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea”, a spus în încheierea cuvântului său, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu. Biserica Postelnicu Fir din Craiova a fost ridicată în perioada 1813 – 1814, pe locul unei biserici mai vechi din lemn. Sfântul lăcaş găzduieşte încă din anul 1793, în vechea biserică de lemn, mâna dreaptă a Sfântului Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei. Pe lângă biserica Postelnicu Fir a funcţionat încă de la înălţarea ei o şcoală particulară. Existenţa şcolii este consemnată în pomelnicul bisericii scris de Dionisie Eclesiarhul, care spune că aici s-au făcut şi „chilii pentru locuinţa preoţilor şi a dascălului spre învăţarea copiilor“. De asemenea, Biserica Postelnicu Fir se numără printre puţinele lăcaşuri de cult craiovene care şi-au păstrat în întregime pisania originală, ea existând şi astăzi la locul unde a fost aşezată de ctitori. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 913, Ultimul acces: 2026-10-15 07:34:23
|
Timp total: 0.04s...
[]:1