Bucurie duhovnicească la Niculiţel - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Bucurie duhovnicească la Niculiţel

[2013-10-14]
Biserica mare din Niculiţel „Cuvioasa Paraschiva” şi-a sărbătorit astăzi hramul.
Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către Preasfinţitul Visarion episcopul Tulcii înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi, după cum informează Biroul de Presă al Episcopiei Tulcii.
O mare mulţime de credincioşi a participat la slujbă în frunte cu autorităţile centrale şi locale reprezentate de dl. Horia Teodorescu Preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, deputaţi şi senatori.
Preasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură subliniind virtuţiile care au împodobit sufletul Cuvioasei Paraschiva, virtuţi ce se cer dobândite şi practicate de către fiecare creştin.
„Să o luăm ca model pe Preacuvioasa Paraschiva pe cea care a lucrat mult pentru suflet, lucrul cel nemuritor şi care prin credinţă, prin evlavie şi prin smereniei a dobândit Împărăţia Cerurilor făcând bucurie îngerilor din cer şi oamenilor pe pământ” – a spus Preasfinţia Sa.
La sfârşitul Sfintei Liturghii Preasfinţia Sa a binecuvântat pictura din turla centrală a bisericii ce a fost restaurată recent, făcând totodată o slujbă de pomenire pentru ctitorii şi binefăcătorii acestui sfânt lăcaş adormiţi în Domnul.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 3464, Ultimul acces: 2026-10-22 22:54:43