© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
Teologia ca rugăciune adusă Preasfintei Treimi[2013-10-06]La 4 octombrie 1993 în jurul orei 23:00 se muta la viaţa veşnică cel mai mare teolog ortodox contemporan, părintele Dumitru Stăniloae. De la acel moment, acum, la început de octombrie, comemorăm douăzeci de ani, ceea ce ne-a prilejuit în anul mântuirii 2013 - când marcăm şi 110 ani de la naşterea sa (16 noiembrie 1903) - evocarea personalităţii şi operei marelui nostru teolog.Astăzi, numele părintelui Stăniloae îl întâlnim oricând dorim să aflăm lucruri legate de teologia ortodoxă. Părintele profesor Stăniloae a reuşit prin opera sa teologică să facă o sinteză neopatristică şi astfel să ne aducă în prim plan nouă celor de astăzi profunzimea şi frumuseţea gândirii patristice izvorâtă din paginile Sfintei Scripturi. Pentru părintele profesor teologia trebuie înţeleasă ca ştiinţă a mântuirii şi a vieţii veşnice. Teologia sa este una a iubirii şi a comuniunii personale în centrul căreia stă dogma Sfintei Treimi. În acest sens, Sfânta Treime este plenitudinea persoanei în comuniune. În demersul lui teologic acceptă şi trăieşte profund ceea ce învaţă Biserica Ortodoxă, teologhisind în calitate de membru şi slujitor al ei şi având certitudinea că ceea ce exprimă Sfinţii Părinţi în învăţătura Bisericii este fundamental să o facă şi el ca teolog ortodox. În acelaşi timp, părintele Dumitru Stăniloae este un teolog al bucuriei. Pentru el bucuria este una dintre caracteristicile specifice ale tradiţiei ortodoxe. De aceea, „Ortodoxia, prin bucuria trăirii în Dumnezeu, este doxologică şi nu teoretică“. În centrul acestei bucurii care marchează teologia sa este bucuria Învierii. Părintele Stăniloae prin toată opera sa teologică se mărturiseşte ca un om al smereniei care are conştiinţa patristică a faptului că nu poate scrie nimic fără ajutorul lui Dumnezeu şi că este nevrednic să teologhisească despre adevărurile credinţei ortodoxe. În acest sens, putem argumenta tragedia de a fi trăit cinci ani în regimul de exterminare al închisorilor comuniste, perioadă în care a cunoscut darul rugăciunii neîncetate, despre care îi mărturisea surâzând lui Olivier Clement ca fiind „o experienţă ca atâtea altele, puţin mai dificilă pentru familia mea“ şi adăugând apoi că aceasta a fost perioada din viaţa sa în care a ajuns să practice rugăciunea inimii. Trăirea acestei rugăciuni o regăsim în operele sale scrise după 1963 în care ne arată că forţa şi frumuseţea Ortodoxiei se manifestă în profunzimea şi bogăţia spiritualităţii şi teologiei ei. Părintele apare ca un continuator al teologiei Sfinţilor Părinţi, care îşi construieşte, ca şi aceştia, teologhisirea ca pe o rugăciune doxologică adusă Preasfintei Treimi. Cu toate că cea mai mare parte a operei sale a fost scrisă în perioada comunistă, avem o operă teologică care însumează 90 de cărţi, 33 de traduceri, 275 de articole teologice, 22 de recenzii, 16 prefeţe. Acestea descoperă un om care în cea mai mare parte a vieţii sale a fost preocupat să înmulţească talantul dat de Dumnezeu prin scrierile sale care îl definesc pe drept cuvânt ca fiind cel mai important teolog ortodox din secolul XX. (Editorial publicat în Ziarul Lumina de Duminică din 6 octombrie 2013, apărut sub semnătura Părintelui Dr. Ciprian Apetrei) Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 778, Ultimul acces: 2026-10-22 21:47:53
|
Timp total: 0.04s...
[]:1
