CÂTE CEVA – Benone Burtescu

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

CÂTE CEVA – Benone Burtescu

[2013-10-06]

PERMANENŢA SANCTUARULUI
Dacă ar fi să extindem lecţiunile Şcolii de Sabat din acest trimestru la întreaga populaţie de Limbă Română, am întâmpina ceva greutăţi de înţelegere. Cuvântul SANCTUAR nu există în traducerile de Biblie în limba noastră şi trimiterile la textul Sfintelor Scripturi ar necesita explicaţii de înţelegere uneori destul de laborioase. Adventiştii de Ziua a Şaptea sunt familiarizaţi cu acest cuvânt nu din Biblie, ci din scrierile Ellenei White numite generic “Spiritul Profetic” sau “Mărturii”. Doi ani mai sunt până la un secol de la moartea ei, şi tot cam de pe atunci apărea în literatura adventistă din ţara noastră cuvântul SANCTUAR, înlocuind atât în limbaj scris cât şi vorbit, ceea ce Biblia mai păstrează şi azi ca fiind “CORT” şi “CASA DOMNULUI” mai în vechime, şi “TEMPLU”, “SINAGOGĂ” mai încoace. Cuvântul “TABERNACOL” nu s-a folosit decât în scrierile şi vorbirile care s-au vrut mai elevate ca adresabilitate mai aparte. Unii dintre adventişti s-au familiarizat atât de mult cu acest cuvânt încât nu le vine să creadă că nu-l găsesc în Biblie sub această formă, iar cei din alte denominaţiuni creştine se întreabă de ce nu am intitulat lecţiunile cu un cuvânt biblic de folosinţă comună pentru a vorbi toţi acelaşi limbaj. Presupunând că cel puţin pentru cititorii acestui “câte ceva” nu ar fi greşit acest limbaj, sa stăm de vorbă puţin, cum obişnuim.
Noţiunea de SANCTUAR nu se aplică EXISTENŢEI CREATOARE care în înţelegerea noastră este TRINITATEA, decât ca apartenenţă, ca modalitate de lucru cu existenţa creată. În schimb, EXISTENŢA CREATĂ, toată sub forma VOINŢEI LIBERE, implică SANCTUARUL fără de care VEŞNICITATEA FIINŢEI CREATE nu este posibilă. Nu ştiu cât de mult ne putem îngădui să gândim fără să greşim asupra acestui lucru, dar SANCTUARUL a apărut odată cu hotărârea divină de a crea fiinţe cu LIBERTATE de ALEGERE şi avea să fie pus în aplicare diferit, în cadrul existenţei universale, conform diferitelor situaţii în desfăşurare din istoria fiinţelor create.
Din Sfintele Scripturi, înţelegem că SANCTUARUL a existat sub cea mai potrivită formă de funcţionalitate în situaţia căderii lui Lucifer şi mai apoi a fiinţelor cereşti care s-au răzvrătit cu el împotriva lui Dumnezeu. Încă nu exista o moarte fizică a fiinţei create care să pună problema morţii Creatorului pentru răscumpărarea ei. SANCTUARUL era pus în aplicare conform realităţilor de atunci şi de acolo. Când influenţa lui Lucifer, Satana deja, s-a extins asupra omului, fiinţă creată, şi omul a trecut de partea lui din proprie voinţă deşi cu părere de rău, atunci SANCTUARUL pentru salvarea lui a fost arătat în tot amănuntul. Este ceea ce fiinţa umană are ca studiu de implicaţie personală de-alungul temporalităţii ei în vederea veşnicităţii ei. Urmează fiecare amănunt structural al său şi mai ales fiecare funcţie importantă cât diferenţa dintre moartea veşnică şi viaţa veşnică. Materialul de studiu despre SANCTUAR al zilelor noastre – când JERTFA a fost adusă, când Domnul Isus mijloceşte în ceruri pentru noi – este şi inepuizabil şi imposibil de cuprins. Uneori, o vedere sinoptică asupra lui este tot atât de folositoare cât detalierea împinsă către limita percepţiei şi înţelegerii.
Din nefericire, de multe ori orbiţi de orgoliile interpretărilor personale, fie că bâjbâim după un dram de înţelegere care nu ni se arată, fie că abandonăm totul în favoarea unor valori minime de hazard. Au loc naivităţi sau încrâncenări deliberate cum ar fi: ”Nu există SANCTUAR ÎN CER”. “NU MAI EXISTĂ SANCTUAR NICI PE PĂMÂNT”, “El A FOST doar în Vechiul Testament” etc., şi este felul de vorbire greşit al zilelor noastre, despre el. Înţelegerea că existenţa creată este pe bază de VOINŢĂ LIBERĂ, că posibilitatea răscumăpărării într-o eventuală cădere face SANCTUARUL o permanenţă, este înţelegerea adevărată. Fără de SANCTUAR, existenţa este ori HAZARD ori ROBOTISM, adică incompatibilă cu Dumnezeirea creatoare. În acest înţeles, SANCTUARUL este o caracteristică fără de care Dumnezeu nu ar fi Dumnezeu. Faptul că el este aplicat în detaliu la mântuirea omului şi cu prisos de iubire şi har în amănunt, nu înseamnă ca a lipsit până ce omul să fie creat sau că va lipsi când omul va ajunge în Împărăţie. El a fost parte din înţelepciunea lui Dumnezeu infinită în veşniciile trecute, poposeşte în toată evidenţa în zilele mântuirii noastre, şi va însoţi atât pe cei mântuiţi cât şi toată făptura cerească participantă la această realitate în desfăşurare, continunându-se în veşniciile viitoare, doar altfel ca manifestare şi fel de reprezentare.
Lecţiile Şcolii de Sabat din trimestrul în care am intrat, cuprind – cât pot şi ele -, aspecte ale Sanctuarului din perioada de timp de la căderea omului până la începutul Împărăţiei, cea mai dramatică in istoria Universului, culminată cu RĂSTIGNIREA.
SANCTUARUL poate fi exprimat în nenumărate feluri de frumuseţi. Una pentru acum? “Acesta este trupul Meu care SE FRÂNGE pentru voi”.
Ce ziceţi de SANCTUARUL din “cartea vieţii Mielului” existentă “de la întemeierea lumii”? Ce ziceţi despre identificarea “Domnului Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca şi a Mielului” cu TEMPLUL, pentru veşnicie, descrisă în Apocalipsa 21.22?
În acest context de înţelegere, despre SANCTUAR trebuie scris şi vorbit cu mult respect, el fiind modalitatea prin care existenţa creată cu voinţă liberă – din care facem parte şi noi – ne leagă de Domnul Dumnezeu, Creatorul nostru. A fost perioada lui de jertfă şi har, este perioada lui de mijlocire pentru mântuire, va fi perioada lui de glorie veşnică.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)

Sursa: www.InterCer.net

Contor Accesări: 834, Ultimul acces: 2026-10-22 17:37:42

Timp total: 0.04s...

[]:1