Examen de capacitate preoţească în Episcopia Oradiei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Examen de capacitate preoţească în Episcopia Oradiei

[2013-09-25]
Cu binecuvântarea şi în prezenţa Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în perioada 25-26 septembrie 2013, la Centrul Eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei va avea loc examenul de Capacitate preoţească, sesiunea de toamnă, informează Biroul de Presă al Episcopiei Oradiei.
La acest examen s-au înscris un număr de 16 candidaţi, care vor susţine două probe, scrisă şi orală, ce se vor desfăşura în zilele de miercuri, 25 septembrie, respectiv joi, 26 septembrie, începând cu ora 9. Cei înscrişi vor fi examinaţi potrivit temelor de examen şi bibliografiei aferente din „Îndrumătorul administrativ-bisericesc. Ghid practic pentru examenul de capacitate preoţească, administrarea parohiei şi a mănăstirii”, ediţia a II-a, carte tipărită cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel al României, la Editura „Cuvântul Vieţii” a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, în anul 2010.
Comisia de examinare, prezidată de Preasfinţitul Părinte Sofronie al Oradiei, este compusă din părinţi profesori de specialitate şi părinţii consilieri de la Centrul Eparhial al Episcopiei Oradiei.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 797, Ultimul acces: 2026-10-22 15:21:43