Eveniment cultural la Curtea de Argeş[2013-09-25]În a doua zi a manifestărilor dedicate cinstirii Sfântului Neagoe Vodă Basarab, începând cu orele 18.00, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului şi a Înaltpreasfinţitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, sute de argeşeni au avut ocazia să participe la un concert organizat în faţa Catedralei Arhiepiscopale din municipiul Curtea de Argeş, potrivit Biroului de Presă al Arhiepiscopiei. La eveniment au fost prezente diferite personalităţi din lumea politică, culturală şi socială a judeţului Argeş, precum şi preoţi veniţi din cele şase protoierii ale Eparhiei.Concertul a ajuns direct la inima publicului care a urmărit un program deosebit în interpretarea coralei Armonia din Arhiepiscopia Tomisului, a Filarmonicii din municipiul Piteşti şi a unui grup de copii din Curtea de Argeş coordonat de profesorul Cristi Matei. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 858, Ultimul acces: 2026-10-22 18:27:44
|
Timp total: 0.04s...
[]:1