Manifestări dedicate Sfântului Neagoe Vodă Basarab, la Curtea de Argeş[2013-09-25]În a treia zi a manifestărilor dedicate cinstirii Sfântului Voievod Neagoe Basarab, în această dimineaţă, la 25 septembrie 2013, Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a organizat simpozionul intitulat Legături politice, culturale şi religioase între români şi sârbi în Evul Mediu, potrivit eparhiaargesului.ro.Evenimentul s-a desfăşurat în sala Manole din incinta Palatului Arhiepiscopal, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic, în calitate de preşedinte al Ligii de prietenie româno-sârbe şi a domnului Milan Gutic, preşedintele Ligii de prietenie sârbo-române. De asemenea la aceste dezbateri a fost invitat marele academician Mircea Păcurariu, care a prezentat pe scurt istoria legăturilor de prietenie existente în Evul Mediu între cele două popoare vecine , dar şi a relaţiilor pe care le avem în prezent. Elevii seminarului Neagoe Vodă Basarab din municipiul Curtea de Argeş, prezenţi la acest simpozion au avut ocazia să-şi îmbogăeţască bagajul de cunoştinţe, mai ales în condiiţiile în care se va realiza în viitorul apropiat o înfrăţire între seminarul teologic din Curtea de Argeş şi cel existent în Karlowitz. După încheierea acestor dezbateri, reprezentanţii Ligii de prietenie sârbo-române au fost invitaţi la sediul Centrului Eparhial, unde Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic a oficiat slujba de sfinţire a noului steag eparhial. Spre bucuria celor prezenţi, acesta a fost arborat de Chiriarhul Eparhiei, într-un spaţiu special amenajat în curtea Centrului Eparhial. Noul steag se prezintă într-o grafică deosebită, fiind imprimată sigla eparhială înconjurată de cei patru sfinţi locali: Neagoe Vodă Basarab, Sf. Mc. Filoteia, Sf. Cuv. Ioanichie cel nou de la Muscel şi Sf. Ierarh Iachint de Vicina. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 754, Ultimul acces: 2026-10-22 18:27:11
|
Timp total: 0.04s...
[]:1