Procesiune la Curtea de Argeş[2013-09-25]Mii de credincioşi din cuprinsul Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului au participat în această după-amiază la procesiunea Sfinţii Argeşului şi Muscelului. Pentru prima dată în istoria Eparhiei, moaştele Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel au fost aduse în municipiul Curtea de Argeş. Aceastea au fost purtate de preoţii argeşeni şi de personalul monahal împreună cu moaştele Sfintei Muceniţe Filoteia, care au fost scoase din Paraclisul Arhiepiscopal.Evenimentul a stat sub semnul unicităţii, procesiunea fiind condusă pentru prima dată de fanfara militară care a prezentat un program adecvat momentului. După o distanţă parcursă de aproximativ un kilometru, procesiunea s-a oprit la Biserica Domnească, locul de rugăciune al Sfântului Mitropolit Iachint de Vicina. În acest loc, pe o scenă special amenajată, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, a oficiat Acatistul Sfântului Neagoe Vodă Basarab, potrivit eparhiaargesului.ro. În cuvântul de învăţătură rostit în faţa miilor de pelerini veniţi la Curtea de Argeş, Înaltpreasfinţia Sa a amintit de Sfinţii Argeşului şi Muscelului, precizând că toate aceste evenimente organizate cu ocazia cinstirii Sfântului Neagoe Vodă Basarab au menirea să ne apropie pe toţi de Dumnezeu, cel care a revărsat asupra Argeşului foarte multe daruri. În acest sens o contribuţie deosebită au avut sfinţii locali ai Eparhiei noastre care mijlocesc permanent, ducând ca o ofrandă rugăciunile tuturor creştilor înaintea Bunului Dumnezeu. Din faţa Bisericii Domneşti procesiunea s-a întors pe aceiaşi cale către Catedrala Arhiepiscopală, ctitoria domnitorului Sfânt Neagoe Vodă Basarab. Chiriarhul Eparhiei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat în acest loc slujba Vecerniei unită cu Litia, slujba Utreniei şi Acatistele Sfinţilor cinstiţi în aceste zile. După orele 19.00, credincioşii prezenţi la această sfântă procesiune au avut ocazia să se închine la moaştele celor doi sfinţi, şi să sărute icoana domnitorului sfânt împodobită în mod deosebit pentru acest eveniment. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 796, Ultimul acces: 2026-10-24 22:05:51
|
Timp total: 0.03s...
[]:1