Pregătiri de hram la Mănăstirea Antim[2013-09-25]Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, Mitropolitul Ţării Româneşti, prăznuit de Biserica noastră la 27 septembrie 2013, va fi sărbătorit şi anul acesta, în mod deosebit, la unul dintre cele mai cunoscute aşezăminte monahale din Capitală, Mănăstirea Antim. Lăcaşul de cult a fost construit între anii 1713-1715, la iniţiativa Sfântului Antim, după planurile întocmite chiar de acesta.„În ziua de 27 septembrie, vineri, de la ora 08:30 vom săvârşi Slujba Acatistului şi Slujba Ceasurilor, de la 09:30 Sfânta Liturghie ce va fi oficiată de către Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel dimpreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. După Sfânta Liturghie va fi lansarea albumului omagial 300 de ani de la înfiinţarea Sfintei Mănăstiri Antim, album la care ostenitori au fost un grup de credincioşi coordonaţi de părintele ieromonah Antim Secăreanu, secretarul Sfintei Mănăstiri Antim“, după cum a declarat pentru TRINITAS TV Protos. Vicenţiu Oboroceanu, stareţul Mănăstirii Antim. Mitropolit al Ţării Româneşti, autor al unor faimoase Didahii, ce reprezintă o colecţie de predici folosite la Marile Sărbători de peste an, Sfântul Antim Ivireanul a fost o personalitate culturală remarcabilă a literaturii române vechi. A fost cel care a înfiinţat prima bibliotecă publică în Bucureşti, în secolul al XVIII-lea. A fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1992. Foto: Arhivă Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 12219, Ultimul acces: 2026-10-22 13:01:00
|
Timp total: 0.03s...
[]:1