Un nou paraclis şcolar în Episcopia Caransebeşului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Un nou paraclis şcolar în Episcopia Caransebeşului

[2013-09-18]
Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat marţi, 17 septembrie 2013, în mijlocul elevilor şi a profesorilor de la Şcoala Primară din Voislova. Cu acest prilej, ierarhul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a sfinţit paraclisul şcolar cu hramul „Sfântul Ierah Iosif cel Nou de la Partoş”, ocrotitorul Banatului, amenajat în incinta unităţii de învăţământ, după cum ne-au transmis Diac. Nicolae Codrea şi Darius Herea.
„Ne bucurăm pentru că astăzi Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a sfinţit această capelă şcolară din Voislova, am avut această iniţiativă de a construi un locaş de rugăciune alături de primarul comunei Zăvoi. Este important ca să existe o capelă într-o şcoală, pentru că înlesneşte activitatea didactică a profesorului de religie iar elevii vor înţelege mai bine tainele Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi totodată, elevii participă activ şi direct la viaţa religioasă”, a arătat Ion Pârvu, directorul Şcolii Gimnaziale din Zăvoi.
De asemenea, au fost binecuvântate cancelaria şi sălile de clasă şi s-au înălţat rugăciuni pentru binecuvântarea noului an şcolar şi pentru buna învăţare a elevilor care frecventează cursurile şcolii din localitate. La slujbă, au participat autorităţi locale, conducerea şcolii, cadre didactice, precum şi elevi însoţiti de părinţii acestora. Capela şcolară a fost amenajată printr-un parteneriat rodnic între Primăria comunei Zăvoi şi Şcoala din din localitate.
În cuvântul său, Preasfinţitul Lucian, a mărturisit: „Dacă anul trecut, tot în luna septembrie, am sfinţit o capelă, un paraclis, în incinta şcolii din localitatea Zăvoi, iată, anul acesta, tot în luna septembrie, în a doua zi după începerea noului an şcolar şi în a treia zi după sărbătoarea ocrotitorului Banatului, Sfântul Ierarh Iosif cel nou de la Partoş, care a devenit de astăzi înainte şi ocrotitorul acestei capele şcolare, în această zi aleasă şi binecuvântată de Dumnezeu, suntem aici la Voislova, pentru a sfinţi acest paraclis şcolar. Totodată, am binecuvântat şcoala din Voislova, rugându-ne pentru ctitorii acestei capele şcolare, pentru cadrele didactice care îşi desfăşoară activitatea aici şi pentru toţi elevii care învaţă şi îşi deschid inimile şi minţile în această instituţie de învăţământ. I-am mulţumit lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra noastră şi L-am rugat să ne binecuvânteze pe toţi, să ne ajute să rămânem aproape unii de alţii şi cu toţii mai aproape de El şi de învăţătura Lui cea sfântă. Este într-adevăr o zi aleasă, o zi care va rămâne în istoria comunei Zăvoi, în istoria parohiei Voislova şi a acestei şcoli. Astăzi întregim această lucrare misionară şi duhovnicească, prin sfinţirea celei de-a treia capele şcolare de pe raza comunei Zăvoi”.
La final, chiariarhul a dăruit conducerii şcolii o icoană cu Maica Domnului. De asemenea, toţi cei prezenţi au fost miruiţi şi au primit din partea Preasfinţitului Lucian iconiţe.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 793, Ultimul acces: 2026-10-22 13:05:59