Acţiune socială la Curtea de Argeş - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Acţiune socială la Curtea de Argeş

[2013-09-16]
La început de an şcolar, 110 copii din şcolile municipiului Curtea de Argeş au primit din partea Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, ghiozdane – pline cu rechizite şcolare şi cărţi de rugăciuni, după cum ne-a precizat Pr. Ciprian Necula.
Bucuria pruncilor a fost mare, în condiţiile în care toţi provin din familii defavorizate. Această acţiune socială a avut în centru pe Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, care a fost prezent în această dimineaţă în toate şcolile oraşului, pentru a împărţi personal aceste daruri.
Înaltpreasfinţia Sa a adresat elevilor îndemnul de a învăţa cu multă seriozitate la toate disciplinele şcolare, pentru a dobândi fiecare cunoştinţele absolut necesare în viaţă.
De asemenea, Chiriarhul Eparhiei a urat mult succes dascălilor, în noul an şcolar, apreciind aspectul deosebit al sălilor de clasă, care se prezintă curate, îngrijite şi primitoare pentru toţi elevii.
Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic a ajuns astăzi în şapte şcoli generale din oraş şi la sediul Centrului Social Acces.
Cei 110 copii provin din 20 de parohii ale municipiului Curtea de Argeş, fiind aleşi în urma unei anchete sociale realizate de preoţii slujitori.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 734, Ultimul acces: 2026-10-22 20:36:17