© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
Ora Profetica 36/2013[2013-09-06]SEMNELE SFÂRŞITULUI MATEI 24Christoşi mincinoşi. Războaie. Cutremure de pământ. Foamete şi ciumi. Persecuţii. Înmulţirea fărădelegii. Evanghelia propovăduită în toată lumea. ,,Când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul Omului este aproape, este chiar la uşi“ Semnele săptămânii 5 Septembrie 2013 Egipt. Noul regim egiptean îşi continuă acţiunea de „pacificare” forţată a ţării. Un tribunal militar din Suez a pronunţat primele sentinţe împotriva membrilor frăţiei musulmane, partidul fostului preşedinte Mohamed Morsi, înlăturat de la putere pe 3 iulie. Tribunalul a condamnat 11 dintre ei la închisoare pe viaţă, alţi 45 de militanţi au fost condamnaţi la 5 ani de închisoare, iar 8 au fost achitaţi. În acelaşi timp un elicopter a atacat militanţii islamişti în oraşul Sheik Zuweyid, în nordul peninsulei Sinai, ucigând cel puţin 8 şi rănind alţii. şoselele care duc la această regiune au fost blocate de armată, aşa că nimeni nu poate pătrunde sau scăpa din regiune. În acelaşi timp poliţia arestează sute şi sute de islamişti printre care conducătorii mişcării. Printre ei se află şi Adel Habara, cel care este acuzat că a organizat atacul care s-a soldat cu uciderea a 25 de militari. Atentate în Bagdad. Din nefericire maşinile sau alte obiecte care explodează în Irak, sunt o realitate incontestabilă, care nu mai şochează pe nimeni. În ciuda eforturilor autorităţilor, de la începutul verii Irakul în general, şi capitala Bagdad în special, sunt teatrul unor atentate din ce în ce mai spectaculare şi ucigaşe. Miercuri nu mai puţin de 11 maşini au explodat în Bagdad, omorând peste 40 de persoane şi rănind alte câteva sute. În plus în fiecare săptămână au loc atacuri împotriva membrilor miliţiei sunite Sahwa, această miliţie a fost recrutată în 2006 de către americani ca să lupte împotriva militanţilor al Ăaida. Ei sunt atacaţi în cazarmele lor, ba câteodată chiar şi în casele lor. Ultima acţiune a vizat un asemenea miliţian care a fost asasinat în propria lui locuinţă împreună cu soţia şi cei trei copii. Siria incertitudine şi confuzie. Cu fiecare zi care trece situaţia din Siria devine tot mai complicată şi mai confuză. După ce însfârşit inspectorii ONU au putut avea acces la ceea ce a rămas din urmele atacului cu arme chimice, aceştia trebuie să aibă rezultatele de laborator şi să întocmească un raport ofical, ceea ce se aşteaptă la ONU. Marile puteri occidentale sunt nerăbdătoare să-l pedepsească pe Bashar al-Assad, numai că opinia publică nu este prea înclinată să accepte o soluţie militară. După ce o rezoluţie a fost refuzată de către consiliul de securitate datorită opoziţiei rusiei şi a chinei, primul ministru al angliei David Cameron a suferit o înfrângere ruşinoasă atunci când a încercat să ceară aprobarea parlamentului pentru o acţiune militară. După ce s-a arătat extrem de combativ, preşedintele american Obama s-a resemnat să ceară aprobarea congresului şi a senatului numai că aceasta înseamnă o întârziere de 10 zile deoarece ei sunt în vacanţă şi o eventuală limitare în timp şi buget. În ce priveşte Franţa, preşedintele a recurs la o dezbatere în parlament, dar nu şi-a asumat riscul unui vot. Într-o declaraţie surprinzătoare, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, un personaj caractertizat în general prin faptul că nu are opinii, s-a declarat împotriva unui asemenea atac fără acordul ONU, un acord pe care oricine ştie că nu este posibil; Rusia şi China au drept de veto. În acest timp luptele continuă, peste 100.000 de civili au fost masacraţi, iar numărul celor refugiaţi depăşeşte 2 milioane. Statisticile oficiale ale ONU arată că fluxul de refugiaţi cunoaşte un volum nemaiîntâlnit în istoria modernă. Numai în ultimele două săptămâni 40.000 de sirieni s-au refugiat în Irak, iar 13.000 au trecut graniţa în Liban într-o spătămână. Cel puţin 5.000 de persoane părăsesc Siria în fiecare zi. Observatorii sunt de acord că cei mai mulţi din aceşti refugiaţi nu sunt înregistraţi oficial, iar cei care sunt înregistraţi numără 515.000 în Jordania, 460.000 în Turcia, 168.000 în Irak şi 110.000 în Egipt. Majoritatea trăiesc în condiţii extrem de precare. Perseverenţă. Săptămâna trecută Diana Nyad, o americană de 64 de ani a stabilit un record absolut: a înotat 110 mile din Cuba până în Florida. Ea a fost prima persoană care a reuşit această traversare fără cuşca care să o protejeze de rechini sau alt accesoriu. Timp de 53 de ore ea a înotat fără să mănânce, sau să fie protejată de rechinii care populează această parte a oceanului. Aceasta a fost a cincea încercare. Nyad a încercat prima dată în 1978. La sfârşitul cursei extenuată şi cu faţa tumefiată după contactul cu apa sărată a oceanului, ea a declarat că are trei mesaje pentru cei care i-au urmărit cursa. Primul să nu renunţi, orice ar fi să nu renunţi, al doilea nu eşti niciodată prea bătrân ca să-ţi împlineşti idealul, iar al treilea, deşi pare o încercare solitară, este rezultatul unui efort colectiv. Fapt divers partea 3. Precocitate. În micul orăşel Francez Ribecourt-Dreslincourt, din l’Oise, doi adolescenţi de 14 şi 15 ani au atacat un bărbat care făcea livrări la o bancă. Ei au aşteptat camioneta care livra seara târziu saci la bancă şi crezând că aceştia conţin bani, au atacat şoferul, au luat 7 saci din maşină şi au fugit cu o motocicletă de mare cilindree. Deşi rănit serios, şoferul a sunat poliţia care a luat urma răufăcătorilor care erau mascaţi, înarmaţi şi purtau mănuşi ca să nu lase amprente. După o scurtă cursă de urmărire au fost prinşi, arestaţi şi trimişi în judecată pentru furt, conducere fără permis, etc. Ceea ce este şi mai interesant este că sacii furaţi nu conţineau bani, sau alte valori, ci doar scrisori, erau corespondenţa băncilor. Afganistan semne ale progresului. Azizi Bank era considerată până nu demult principala bancă din Afganistan, websitul ei arăta cu legitimă mândrie că deşi fondată doar în 2006, are în prezent peste 1.500-de salariaţi dintre care 20% sunt femei. Ei declarau printre altele că promovează emanciparea femeilor. Lozinca lor era „suntem o bancă în care puteţi avea încredere”. Aceasta a durat până acum două luni când Shokofa Salehi, o tânără funcţionară în vârstă de numai 22 de ani a dispărut, dar nu cu mâinile goale. Înainte de a se volatiliza probabil în India, sub o falsă identitate ea a transferat 1.1 milioane de dolari din fondurile băncii în conturile bancare ale unor rude şi prieteni. Doi dintre beneficiarii acestor transferuri au fost identificaţi şi arestaţi în Dubai, dar funcţionara cât şi părinţii ei sunt de negăsit. Acest ultim incident nu este din nefericire izolat. În ultimii ani mai multe bănci de stat au fost victima unor acte de fraudă masivă, adevărate reţele mafiote cum declara un responsabil al poliţiei, jefuiesc banii publici. Tehnologie de înaltă fidelitate. Până nu demult opinia publică se îngrijora de apariţia paşapoartelor şi a cărţilor de identitate biometrice, care printr-o singură scanare pot da poliţiei sau grănicerilor informaţii complete despre cel care se află în faţa lor. Imaginaţi-vă un scaner public care poate identifica 50 de persoane pe minut, în mişcare. Lucrul acesta se întâmplă deja în oraşul Leon din Mexic unde sub patronajul guvernului au fost instalate scanere de retină de la firma Global Rainmakers Inc. Aceste aparate scanează ochii oamenilor care merg pe stradă, fără ca să fie nevoie ca ei să se oprească în faţa lor. Există diferite tipuri de sisteme instalate în Leon, de la scanere mari – capabile să identifice 50 de persoane pe minut în mişcare – până la unele mai mici care pot scana între 15 şi 30 de oameni pe minut. Aceste dispozitive sunt instalate în locuri publice, cum ar fi gările şi staţiile de autobuz, şi conectate la o bază de date care va urmări oamenii în tot oraşul. Oficialii oraşului şi susţinătorii sistemului speră că prin scanarea retinei vor opri infracţiunile şi frauda. Un hoţ recunoscut, va fi reperat imediat ce intră într-un magazin, la fel îmbarcarea într-un avion sau tren va fi imposibilă. Procesul de scanare a retinei în cazul celor un milion de locuitori din oraşul Leon a început cu infractorii condamnaţi. Cetăţenilor fără antecedente penale li s-a oferit posibilitatea de a-şi scana ochii „voluntar“. Acesta este însă numai începutul. Potrivit experţilor, toţi locuitorii planetei ar putea fi conectaţi la acest sistem de urmărire prin iris în circa zece ani. Sistemul este folosit deja şi de companii prestigioase din America precum laboratoarele Google X sau Bank of America, dar şi de o serie de aeroporturi din lume. Anthony Antolino, directorul de marketing al Eyelock, companie care furnizează sisteme de scanare a ochiului, spune că numai ADN-ul este mai perfect decât irisul în identificarea unei persoane. Potrivit acestuia, compania speră ca tehnologia pe care o dezvoltă să fie integrată din 2015 şi în telefoanele mobile, tablete şi laptopuri. Joachim Gauck şi Francois Hollande vizitează Oradour. Vizita preşedintelui german în Franţa a început prin depunerea unei coroane de flori în faţa monumentul soldatului necunoscut, la Arc de Triomphe. Gestul şi însăşi vizita acestuia au o rezonanţă aparte în Franţa. Punctul culminant al vizitei preşedintelui federal a fost vizitarea micului sat Oradour-sur-Glane, locul în care, în anul 1944, soldaţii nazişti au comis un oribil masacru. Este pentru prima oară când un preşedinte german vizitează memorialul de aici. Programul preşedintelui federal a cuprins întâlniri cu rude ale victimelor de acum aproape 70 de ani ale naziştilor, dar şi cu supravieţuitori ai tragicului eveniment. Oradour-sur-Glane a devenit un simbol al cruzimii ocupaţiei naziste, după ce, la 10 iunie 1944, soldaţii germani au ucis, în acest sat, 642 de oameni, dintre care 452 de femei şi copii. Unii au fost omorâţi prin împuşcare, alţii prin sufocare sau incendiaţi. Foarte puţini locuitori din Oradour-sur-Glane au supravieţuit ororilor. Singura femeie care a reuşit să scape cu viaţă, Marguerite Rouffanche, a povestit apoi cum, în după-amiaza zilei de 10 iunie 1944, asemenea celorlalţi săteni, a fost luată pe sus, din propria casă, de soldaţii nazişti şi dusă în piaţa centrală din Oradour. Tot aici au fost aduşi şi copiii din sat, care fuseseră luaţi direct din şcoli. Bărbaţii au fost separaţi de femei şi copii. Taţii şi fii lor au fost duşi în mai multe grupuri în biserică şi ucişi. În 1944, Marguerite Rouffanche avea 47 de ani. Împreună cu alte sute de femei şi copii, a fost dusă tot în biserică. După ce i-au încuiat pe oameni în lăcaş, soldaţii germani au aruncat înăuntru mai multe bombe cu gaz toxic. Cine nu a murit sufocat, a fost luat la ţintă de salvele mitralierelor naziste. Marguerite a reuşit să scape, ascunzându-se în sacristie şi prefăcându-se moartă, nu departe de treptele pe care fiica sa zăcea deja fără suflare. După atrocităţile comise, naziştii au incendiat biserica. Femeia a reuşit să fugă din calea flăcărilor sărind pe fereastră şi rănindu-se grav. În aceeaşi zi, 10 iunie 1944, Marguerite Rouffanche şi-a pierdut soţul, fiul ei şi cele două fiice, dar şi un nepoţel în vârstă de doar 7 luni. Un an mai târziu, în 1945, Oradour-sur-Glane a fost declarat loc-monument şi se află şi astăzi în ruine. Foarte aproape de tărâmul pe care au avut loc atrocităţile naziste, pe o colină, a fost ridicat un alt sat în 1950. Nu departe de acesta a fost inaugurat, în 1999, un centru de documentare în legătură cu drama din 1944. Motivele care au făcut din Oradour scena unui asemenea masacru nu au fost elucidate nici până astăzi. Cel puţin 120 de soldaţi ai celei de-a treia companii a regimentului de tancuri a SS-ului, numit „Der Führer”, care aparţinea de divizia a doua de tancuri „Das Reich” ar fi fost implicaţi în orori. Divizia s-a retras în sud-vestul Franţei după ce a suferit pierderi grele pe frontul de est. După debarcarea aliaţilor în Normandia, la 6 iunie 1944, în drumul lor spre nord, soldaţii nazişti au comis o serie de atrocităţi. O parte din ele au avut loc şi la Tulle, oraş aflat în apropiere de Oradour. Aici, 99 de bărbaţi au fost spânzuraţi în public. Se pare că prin astfel de pedepse aspre, germanii aveau misiunea de a înăbuşi orice tentativă de rezistenţă. Explicaţiile SS-iştilor, conform cărora la Oradour ar fi fost ascunşi partizani sau arme s-au dovedit a fi false. Omul care a dat ordinele în Oradour a fost comandantul Adolf Dieckmann, ofiţerul cu cel mai înalt rang prezent în ziua de 10 iunie 1944 în sat, care a murit în războiul din Normandia. Un alt SS-ist, Heinz Barth, cunoscut şi ca „ucigaşul din Oradour” a fost judecat în 1983 în RDG, condamnat la închisoare pe viaţă. A fost, însă, eliberat în 1997. Elucidarea juridică a evenimentelor a suscitat o intensă şi amară dezbatere în Franţa, mai ales după ce s-a aflat că la masacru au participat inclusiv alsaciani. În 1953, la Bordeaux, 21 dintre aceştia au fost condamnaţi. 13 au fost însă, câţiva ani mai târziu, graţiaţi în baza unei noi legi. Din acest motiv, Oradour a respins de-a lungul ultimelor decenii orice fel de contact nu doar cu Alsacia, ci şi cu conducerea din Paris. Astăzi, la Oradour mai trăiesc doar trei bărbaţi care au supravieţuit masacrului. Unul dintre ei, Robert Hebras, este cel care l-a condus miercuri pe preşedintele Joachim Gauck pe aleile ruinelor din satul natal. Minte sănătoasă în corp sănătos. Creaţiune, nu evoluţie! Apendicele constituie încă un mare mister pentru mulţi oameni de ştiinţă. De ce îl avem? La ce ne foloseşte? Ce funcţie îndeplineşte el? Sunt întrebări care au pus pe gânduri oamenii de ştiinţă de mai mult timp. Charles Darwin a emis ipoteza precum strămoşii noştri îndepărtaţi, iniţial au consumat o dietă bazată pe frunze, iar sistemul lor disgestiv era diferit de cel din prezent. Adică ei ar fi avut nevoie de o porţiune suplimentară de intestin în care să depoziteze bacteriile necesare la digestia plantelor. Mai târziu, a speculat el, strămoşii au evoluat la o dietă bazată pe fructe, care a fost mai uşor de digerat şi o porţiune din intestin, devenind inutilă, a scăzut atât în funcţie cât şi dimensiuni şi a degenerat în cea ce astăzi noi numim apendicele. Dar oamenii de ştiinţă nu sunt chiar satisfăcuţi cu această explicaţie şi contestă ideea că apendicele nu serveşte nici un scop. A fost clar, pentru aproximativ un secol, că apendicele conţine un anumit tip de ţesut din sistemul limfatic. Acest sistem poartă celulele albe din sânge care ajută la lupta împotriva infecţiilor. În ultimul deceniu, cercetările au arătat că acest ţesut limfatic încurajează dezvoltarea unor tipuri de bacterii intestinale necesare digestiei. O echipă internaţională de cercetători condusă de Dr. Heather F. Smith, biolog evoluţtionist de la Midwestern University în Glendale, statul Arizona, şi Dr. William Parker, chirurg de la Duke University Medical Center din Durham, statul Carolina de Nord, au prezentat cea mai puternică dovadă că apendicele serveşte un scop util. Într-un studiu publicat recent, cercetătorii au compilat informaţii cu privire la dieta a 361 de mamifere, inclusiv 50 specii care au apendice. Ei au examinat dieta acestor specii şi au conclus că schimbarea regimului alimentar nu a avut nici o legătură cu prezenţa apendicelui, şi sugerând că ipoteza lui Darwin este de fapt eronată. Dr. Randolph Nesse, un biolog evoluţionist de la Michigan University, este impresionat de noul studiu: „Eu salut autorii studiului pentru crearea unei baze de date extraordinară”, spune el. „Argumentul lor respinge destul de convingător ipoteza lui Darwin”. În anul 2007, Dr. Parker şi colegii lui au sugerat că apendicele are un rol imunologic, care acţionează ca un loc de refugiu, „safe house”, pentru bacteriile intestinale benefice. Aceste bacterii fac parte din sistemul imun şi au funcţia de a prevenii infecţiile cu patogeni periculoşi. Cercetătorii au explicat că în situaţii în care infecţiile microbiale preiau controlul în intestine, bacteriile benefice au un loc de adăpost şi siguranţă în apendice, care rămâne neafectat. Odată ce sistemul imun a invins infecţia, bacteriile benefice părăsesc apendicele şi recolonizează rapid intestinul. Teoria aceasta este foarte plauzibilă, spune Dr. Indi Trehan, medic pediatru de la Washington University din St Louis, care este specializat în probleme intestinale. „Apendicele are o locaţie unică anatomică care este afară din cale”, spune el. „Bacteriile se pot refugia în siguranţă acolo pentru a repopula intestinul după cum este necesar” a declarat Dr. Trehan. Dr. Randolph Nesse este şi el de acord cu acestă teorie, însă nu înţelege de ce nu toate mamiferele au un apendice, lucru care încă alimentează lumea medicală cu speculaţii. Textul săptămânii. „şi Dumnezeu a zis: Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ, şi orice pom, care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră. Iar tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului, şi tuturor vietăţilor cari se mişcă pe pământ, care au în ele o suflare de viaţă, le-am dat ca hrană toată iarba verde. şi aşa a fost”. Geneza 1,29-30 Petre şi Paul Gheorghe Sursa: www.InterCer.net Contor Accesări: 703, Ultimul acces: 2026-10-24 23:25:21
|
Timp total: 0.04s...
[]:1
