Colocviile Putnei, ediţia a XIV-a, la final

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Colocviile Putnei, ediţia a XIV-a, la final

[2013-09-09]

Ediţia a XIV-a a Colocviilor Putnei s-a deschis la Mănăstirea Putna, miercuri, 4 septembrie, ora 16:00, cu slujba Te Deum în biserica voievodală în prezenţa Înaltpreasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor şi a unui sobor de preoţi şi diaconi. Slujba Te Deum a fost urmată de cea a Parastasului pentru cunoscutul bizantinolog Dumitru Nastase, trecut la Domnul la începutul acestui an, la Atena.
Imediat după aceasta, a avut loc deschiderea lucrărilor, în Sala Mare a Casei Domneşti. Primul care a luat cuvântul a fost IPS Pimen care a ţinut să vorbească despre contextul zilelor noastre, în care este mare nevoie de oameni asemenea participanţilor la Colocviile Putnei. Rolul lor este mai ales acela de a ne ajuta să înţelegem realităţile din trecutul nostru – care nu poate fi despărţit de învăţătura creştină. „Ceea ce lucraţi, ceea ce publicaţi înseamnă foarte mult, negândit de mult… mai ales că nu urmăriţi un câştig material de pe urma cercetărilor dumneavoastră”. Regretatul Dumitru Nastase a îndrumat multe generaţii de ghizi, studenţi la Şcoala de ghizi – unul dintre aceştia fiind însuşi Înaltpreasfinţia Sa: „L-am simţit că este un bun creştin, de aceea era şi aşa de apreciat. Aşa a fost crescut şi educat în casa părintească”.
A urmat un scurt moment în care persoana reputatului Profesor a fost readusă înaintea ochilor participanţilor prin intermediul unor mai vechi înregistrări video şi fotografii cu domnul Dumitru Nastase.
Domnul Florin Marinescu, cercetător la Institutul de Studii Neo-Greceşti din Atena, a evocat nu atât pe savantul Dumitru Nastase, cât mai ales pe omul Dumitru Nastase. El a fost un mare susţinător al ideii imperiale în Ţările Române şi al studierii rolului Ţărilor Române în ajutorarea Ortodoxiei aflate sub jugul otoman –la Sfintele Locuri, în Balcani şi în Sfântul Munte Athos. Domnul Nastase s-a dovedit a fi unul dintre cei mai importanţi cercetători ai documentelor româneşti din arhivelor mănăstirilor din Sfântul Munte. „A scris puţin în comparaţie cu câte ştia; într-o epocă în care mulţi scriu mai mult decât citesc şi publică mai mult decât scriu…” Domnul Marinescu a propus în final republicarea studiilor domnului Nastase.
Domnul Petronel Zahariuc, decanul Facultăţii de Istorie al Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, a prezentat în continuare ultimele publicaţii ale Centrului Ştefan cel Mare – volumele 2/2011, 1/2012 şi 2/2012 din revista de istorie Analele Putnei. Domnia Sa şi-a exprimat aprecierea pentru calitatea editorială şi ţinuta ştiinţifică a revistei, care trezeşte „invidia colegială” – „revistă simplă, frumoasă şi grea… atât ca gramaj cât şi ca şi conţinut… Felicit întreg colectivul!”.
Domnul Profesor Zahariuc a ţinut şi să-l evoce pe regretatul Dumitru Nastase, despre care a spus că „avea darul de topi diferenţele de cultură, de educaţie şi de vârstă” făcându-te să te simţi cât se poate de firesc, de apropiat şi de bine dispus în compania sa.
Au urmat primele trei comunicări, moderate de domnul Ovidiu Cristea, directorul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române.
***
Dintre comunicările susţinute în cea de-a doua zi a Colocviilor Putnei, desfăşurate la Mănăstirea Moldoviţa, o menţionăm pe cea a tânărului cercetător Ioan Augustin Guriţă, doctorand al Facultăţii de Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza” – care a semnalat descoperirea unui tablou votiv, copie a tabloului votiv original al bisericii mănăstirii Coşula, ctitorită la anul 1535 de vistiernicul (apoi logofătul) Mateiaş al lui Petru Rareş – unul dintre cei mai apropiaţi sfetnici ai domnitorului. Valoarea descoperirii este cu atât mai mare cu cât tabloul original a fost pierdut în secolul al XIX-lea, odată cu dărâmarea peretelui dintre naos şi pronaos.
Domnii Florin Marinescu şi Nikolaos Mertzimekis din Grecia au semnalat o inscripţie de la Mănăstirea Zografu din Sfântul Munte care atestă dăruirea de către Petru Rareş a unei mori de apă pentru un metoc al acestei mănăstiri. Iar doamna Olimpa Mitric, profesor la Universitatea din Suceava, a prezentat un manuscris inedit – un Octoih, scris de cântăreţul şi protopsaltul Isachie de la Mănăstirea Râşca în anul 1548, în timpul domniei lui Iliaş Rareş, fiul lui Petru Rareş.
Poate cea mai bogată comunicare a zilei i-a aparţinut domnului Petronel Zahariuc, decanul Facultăţii de Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, care s-a preocupat de mai multe aspecte din istoria Mănăstirii Probota, ctitorie şi necropolă a lui Petru Rareş. Printre altele, domnia sa a căutat să determine momentul când Petru Rareş, la sfatul lui Grigorie Roşca, egumenul Probotei şi mitropolitul de mai târziu al Moldovei, a înlocuit Putna ca necropolă a familiei sale cu Probota. Autorul a prezentat mai multe contribuţii legate de daniile primite de la ctitor, averea mănăstirii, lista egumenilor şi relaţiile cu Mănăstirea Putna, până în secolul al XIX-lea.
***
În a treia zi a Colocviilor, domnul Ovidiu Cristea, directorul Institutului „Nicolae Iorga” al Academiei Române, a vorbit despre schimbul de informaţii şi de ştiri – o adevărată „marfă de lux” atunci, ca şi acum – dintre Ştefan cel Mare şi cetatea Braşovului. Autorul comunicării a scos în evidenţă puternicul sistem de spioni – exploratores, cum erau ei denumiţi în documentele epocii – şi reţelele de informare dezvoltate de domnitorul Moldovei, sistem care i-a permis să cunoască din timp mişcările adversarilor săi şi să ia deciziile cele mai bune pentru ţară.
Comunicarea domnului Liviu Pilat, lector dr. al Facultăţii de Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, a adus clarificări în legătură cu încheierea armistiţiului dintre moldoveni şi poloni în toamna lui 1497, după ce regele polon Ioan Albert a invadat Moldova şi a început asediul Sucevei. Cu ajutorul unor surse polone şi ungare, s-a putut stabili cu exactitate faptul că regele Ungariei, Vladislav Jagello – fratele regelui polon – a trimis o oaste de aproximativ 12.000 de ostaşi, sub comanda voievodului Transilvaniei, Bartolomeu Dragfy, în sprijinul lui Ştefan cel Mare şi o solie la Ioan Albert – aflat în faţa Sucevei, pentru a-l determina să-şi retragă trupele din Moldova. În cele din urmă, regele polon a acceptat să se retragă, mai ales că cetatea Sucevei rezistase cu succes asediului timp de 3 săptămâni, pe drumul de întoarcere având loc celebra, şi tragica pentru poloni, bătălie din Codrii Cosminului.
Ultimele două comunicări ale acestei prime părţi au avut scopul de a îndrepta câteva greşeli preluate sau lansate de anumiţi istorici români. În prima, domnul Marius Diaconescu, lector dr. la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, a discutat pe marginea unui document legat de situaţia cetăţii Ciceului – una dintre posesiunile transilvane ale lui Ştefan cel Mare – la anul 1499, domnia sa corectând afirmaţia lansată de curând de un tânăr istoric român, Alexandru Simon, cu titlu de descoperire „bombă”, precum că la această cetate s-ar fi aflat un adevărat „cuib de nelegiuiţi”, demascându-o ca pe o traducere eronată a documentului original şi explicând contextul în care respectivul document a fost emis de voievodul Transilvaniei, oferind şi o corectă traducere a sa.
În comunicarea domnul Andrei Pippidi, membru corespondent al Academiei Române, a fost analizată afirmaţia lansată de un reputat istoric italian, Maria P. Pedani, sub forma unei informaţii marginale într-o carte a sa, dar preluată de acelaşi tânăr istoric, anume că Ahmed Paşa, beilerbegul Anatoliei în anul 1491, ar fi fost un fiu turcit al lui Ştefan cel Mare. Domnul Pippidi a trebuit să facă un adevărat exerciţiu de erudiţie, consultând direct sursa citată de autorul italian şi demonstrând că personajul în cauză a fost fiul ducelui Ştefan din Herţegovina, nicidecum al lui Ştefan cel Mare.
Aceste ultime două comunicări au determinat pe participanţi să tragă un semnal de alarmă în ceea ce priveşte rigoarea cu care trebuie studiate documentele originale şi spiritul critic cu care trebuie receptate şi analizate anumite informaţii senzaţionale, oricât de atrăgătoare ar fi acestea pentru unii istorici.
Acesta şi este unul din rolurile Colocviilor Putnei: de a reprezenta o oază de seriozitate şi rigoare ştiinţifică şi de cercetare temeinică şi responsabilă a trecutului nostru. Istoricul trebuie să reziste tentaţiei de a căuta senzaţionalul şi de a ieşi în evidenţă cu orice preţ, specifică, poate, epocii noastre.
În a doua parte a zilei, domnul Radu Păun, cercetător la Centre d’Etude des Mondes Russe, Caucasien et Centre-Européen, Paris, a datat o danie a lui Ştefan cel Mare către Mănăstirea Hilandar de la Muntele Athos în anul 1466, an cu bogate acte simbolice ale domnitorului, printre care danii la Mănăstirea Zografu din Sfântul Munte şi la Mănăstirea Probota, dar şi anul punerii pietrei de temelie a Mănăstirii Putna. Domnul Ovidiu Olar, cercetător la Institutul Nicolae Iorga, a adus noi date despre Sinodul de la Iaşi din 1642 şi, mai ales, despre efectele sale în epocă. Protosinghelul Dosoftei Dijmărescu a făcut o trecere în revistă a principalelor figuri de sfinţi din Moldova de până la sfârşitul secolului al XVII-lea, cunoscuţi nouă din fragmente de cronică, din frescele mănăstirilor moldoveneşti sau din diferite scrieri. Pe lângă figurile mai bine conturate ale lui Daniil Sihastru, Ştefan cel Mare, ale mitropoliţilor Varlaam şi Dosoftei, au apărut unele mai puţin cunoscute – domnitorul martir Miron Barnovschi, cuvioşii Vasile de la Moldoviţa şi Calistru de la Suceviţa, părinţi cu rol decisiv în întemeierea acelor mănăstiri, sau Luca Stroici, smeritul ctitor al Dragomirnei.
***
În ultima zi a Colocviilor, doamna Maria Magdalena Székely, profesor al Facultăţii de Istorie din Iaşi, a adus în discuţie episodul reconstrucţiei bisericii mănăstirii Putna în al şaselea deceniu al sec. al XVII-lea. Pornind de la lipsa oricăror documente emise de cancelaria domnească din acea perioadă care să certifice anumite danii domneşti către mănăstirea Putna, care ar fi putut acoperi cheltuielile unei astfel de întreprinderi, autoarea comunicării, folosind şi anumite date din Pomelnicul Mănăstirii Putna, a lansat ipoteza că acest proiect de reconstrucţie a fost iniţiat de obştea mănăstirii, cu girul domnitorilor, obştea reuşind să strângă suma necesară, cu ajutorul a diferiţi donatori mai mici, şi să finalizeze lucrările în timpul domnitorului Eustratie Dabija (1661).
Domnul profesor Ştefan S. Gorovei, a discutat despre istoria zbuciumată a arhivei de documente a Mănăstirii Putna. Astfel, dacă la 1764, când arhimandritul Vartolomei Mazereanu, la îndemnul Mitropolitului Iacov Putneanul, întocmea „catastiful” de documente al Mănăstirii Putna, arhiva număra 544 de documente, dintre care nu mai puţin de 63 pe pergament – mai multe decât se aflau la acea dată în arhiva Mitropoliei Moldovei. În decurs de nici o sută de ani, mare parte dintre acestea au fost înstrăinate şi li s-a pierdut urma, la Putna în anul 1837 găsindu-se numai 148 de documente. Domnia sa a propus câteva direcţii de cercetare care ar putea permite descoperirea altor documente acum pierdute.
Părintele Alexie Cojocaru, în urma analizei atente a unor documente, a adus precizări asupra perioadei în care a trăit şi activat un egumen al Putnei, Ghervasie, şi asupra biografiei cuviosului Paisie de la Sihăstria Putnei, care a murit la sfârşitul anului 1784, cu 10 zile înainte de stareţul Nathan Dreteanu, fapt care infirmă faptul că Paisie ar fi fost acolo stareţ.
În încheierea lucrărilor, a vorbit monahul Iustin Taban, care, prin intermediul însemnărilor din Cartea de Oaspeţi, a reînviat perioada 1948-1960 din istoria Mănăstirii Putna. Printre cei care au ţinut să lase câteva însemnări în urma vizitării mănăstirii în acele vremuri, au fost istoricul Petre Ş. Năsturel, arhidiaconul Bartolomeu Anania, care însoţea o delegaţie a Patriarhiei Antiohiei, ierodiaconul Ioanichie Bălan, profesorul Ştefan Alexe şi mulţi alţii, inclusiv oficialităţi ale regimului comunist care erau nevoite să constate că obiectele din muzeul mănăstirii vorbeau cu „încăpăţânare” despre gloriosul nostru trecut. O însemnare cu iz profetic ne-a atras atenţia: „trecutul nu poate fi negat, cei care îl neagă vor fi ei înşişi negaţi”.
În timpul ultimelor comunicări, însuşi Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Pimen s-a alăturat celor din sală pentru a fi de faţă la închiderea lucrărilor Colocviilor Putnei din acest an. Înaltpreasfinţia Sa este menţionat cu recunoştinţă de multe însemnări din Cartea de Oaspeţi a Mănăstirii Putna, în deceniul şase al secolului trecut, pe când era tânăr ieromonah.
Arhipăstorul Sucevei a ţinut să fie prezent în mijlocul „obştii istoricilor” mai ales pentru a-l sărbători pe marele istoric Ştefan S. Gorovei, cu prilejul împlinirii frumoasei vârste de 65 de ani. Amintind întâmplări din trecutul comun, Înaltpreasfinţia Sa, care îl cunoaşte de mulţi ani pe distinsul profesor, a spus: „luând aminte la tot ce aţi scris, aveţi tot dreptul să vă mândriţi, dar nu cu o mândrie rea, ci cu una legitimă, „în Domnul”, cum spunem noi. Rog pe Bunul Dumnezeu să vă înzilească la măsura cunoscută de El, să vă dea sănătate şi bucuria mântuirii”.
Au mai adresat cuvinte de felicitare domnul Petronel Zahariuc, decanul Facultăţii de Istorie din Iaşi, fost elev al profesorului Gorovei, domnul Ivan Biliarsky de la Institutul de Istorie al Academiei Bulgare de Ştiinţe, profesorul Marius Diaconescu de la Facultatea de Istorie din Bucureşti şi domnul Florin Marinescu de la Institutul de Cercetări Neo-Greceşti din Atena. IPS Pimen i-a dăruit din partea celor prezenţi un buchet de trandafiri albi, pe care, după terminarea festivităţii, profesorul l-a depus în chip simbolic pe mormântul lui Ştefan cel Mare, ale cărui fapte le-a cercetat întreaga viaţă, cu devotament şi responsabilitate.
În încheiere, domnul profesor Gorovei, deosebit de emoţionat de prezenţa IPS Pimen şi de cuvintele primite de la confraţii săi, a ţinut să mulţumească celor prezenţi pentru surpriza făcută şi pentru gândurile exprimate, şi a ţinut să-şi exprime recunoştinţa în primul rând faţă de toţi strămoşii săi, faţă de părinţii Sorin şi Eliza, faţă de soţia sa, doamna Maria-Magdalena Székely, „care poartă grija zilelor şi nopţilor de muncă sau veghe împreună”, dar şi faţă de obştea Mănăstirii Putna, în frunte cu părintele stareţ Melchisedec Velnic, unde în ultimii ani, împreună cu soţia, au găsit o a doua casă, bucurându-se în anumite împrejurări grele de grija părintească a monahilor putneni. În încheiere, domnia sa a spus: „Dacă Dumnezeu îmi va mai da mai multe zile, mă voi strădui ca şi până acum, ca grăbindu-mă încet (festina lente) să duc până la capăt proiectele de cercetare începute”.
Gazda Colocviilor, părintele stareţ arhimandritul Melchisedec Velnic, i-a mulţumit personal domnului profesor Ştefan Gorovei pentru toată strădania sa depusă pe tărâmul cunoaşterii adevărului istoric, în special cel legat de epoca lui Ştefan cel Mare şi de Mănăstirea Putna, subliniind că fără colaborarea din ultimul deceniu, mare parte din producţiile editoriale ale Mănăstirii Putna şi ale Centrului de Cercetare şi Documentare „Ştefan cel Mare” nu ar fi fost posibile. (Articol semnat de monahul Ieremia, secretarul Centrului de Cercetare şi Documentare ”Ştefan cel Mare” al Mănăstirii Putna)

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 720, Ultimul acces: 2026-10-22 22:24:08

Timp total: 0.04s...

[]:1