Binecuvântare pentru credincioşii parohiei Mehadica[2013-09-10]Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat marţi, 10 septembrie 2013, în mijlocul credincioşilor parohiei Mehadica din Protopopiatul Băile Herculane.Cu acest prilej, ierahul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat în biserica parohială cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”, o slujbă de Te-Deum, iar mai apoi a binecuvântat şi sfinţit şcoala, căminul cultural şi creşa din localitate, după cum ne-au transmis Darius Herea şi Nicolae Condrea. La orele dimineţii Preasfinţitul Lucian, a fost întâmpinat de copii şi tineri, înveşmântaţi în straie populare, autorităţi locale şi judeţene, precum şi numeroşi credincioşi cu pâine şi sare potrivit frumoasei tradiţii româneşti. „Aşadar, la interferenţa celor două mari praznice închinate Crucii şi Născătoarei de Dumnezeu, astăzi, în zilele crucii, în zilele Maicii Domnului, în primele zile din noul an bisericesc, suntem prezenţi din nou în parohia dumneavoastră şi vă mulţumim pentru că de fiecare dată ne-aţi aşteptat cu mare bucurie. Ne-aţi întâmpinat în centrul localităţii şi într-o mică procesiune, cu toţii am venit spre Sfânta Biserică, ca aici să-I mulţumim Domnului pentru toate. Să săvârşim această slujbă de laudă şi de mulţumire, această slujbă de Te-Deum, care se săvârşeşte întotdeauna la momente importantă din viaţa noastră şi din viaţa comunităţii noastre. Părintele paroh împlineşte în acest an 30 de ani de slujire în acestă parohie. Suntem în a treia zi de hramul bisericii, suntem împreunăm cu mulţi fii şi fiice ai acestei parohii, ai acestei comune. Este un moment de bucurie, un moment de bilanţ pentru parohia dumneavoastră, pentru comuna dumneavoastră, dar este un moment în care se cuvine în primul rând să-I mulţumim lui Dumnezeu”, a arătat Preasfinţitul Lucian în cuvântul adresat credincioşilor. După oficierea slujbei de mulţumire, ierarhul a acordat părintelui paroh Dumitru Ghimboaşă Ordinul Eparhial „Diploma de Onoare Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”. De asemenea, toţi credincioşii care s-au implicat de-a lungul vremii la buna desfăşurare a vieţii administrativ-gospodăreşti a parohiei Mehadica, au primit din partea acte de cinstire. În continuare, Preasfinţitul Lucian, a binecuvântat şi sfinţit şcoala şi căminul cultural din localitate, proaspăt renovate, iar mai apoi, a inaugurat şi binecuvântat noua creşă. La evenimentele din localitatea cărăşeană Mehadica au participat numeroşi tineri şi copii, fii ai satului, autorităţi locale şi judeţene, precum şi numeroşi credincioşi şi credincioase din localitate şi împrejurimi. La final, toţi credincioşii prezenţi au fost miruiţi şi au primit din partea Preasfinţitului Lucian, iconiţe cu Maica Domnului. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 3915, Ultimul acces: 2026-10-22 14:43:22
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1