Maica Domnului, cinstită în parohia năsăudeană Suplai[2013-08-19]Preoţii din cercul pastoral ,,Mocod,, s-au reunit duminică, 18 august 2013, în Filia Suplai a Parohiei Poienile Zăgrii din Protopopiatul Năsăud. Aici, soborul celor 12 preoţi slujitori, alături de preotul paroh Ovidiu-Teodor Oltean au săvârşit Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 17:00 în Biserica parohială cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului, potrivit Radio Renaşterea. La popasul duhonicesc din comunitatea dreptmăritoare de la poalele Ţibleşului au participat un număr mare de credincioşi din parohie, momentul duhovnicesc fiind unul aşteptat cu multă bucurie de localnici, ca de altfel, fiecare manifestare de acest fel care s-a desfăşurat în această comunitate. Evenimentul de la Suplai s-a dorit a fi o continuare a slujbelor închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu oficiate în biserica parohială închinată Sfintei Marii cu ocazia hramului bisericii. Astfel, cuvântul de învăţătură rostit de părintele Florentin Moldovan de la Parohia Perişor precum şi discuţiile cu credincioşii prezenţi au avut ca şi temă preacinstirea Maicii Domnului.Tot în acest sens credincioşii prezenţi împreună cu preoţii slijitori au cântat şi câteva pricesne închinate Sfintei Fecioare. Fiind o comunitate păstrătoare cu sfinţenie a dreptei credinţe precum şi a bunelor tradiţii creştineşti, credincioşii din Suplai au receptat momentul duhovnicesc ca fiind o bună oportunitate de a-şi exprima credinţa pe care o mărturisesc şi în mod deosebit bucuria rugăciunii în comun, de această dată în comuniune cu soborul preoţilor slujitori. De aceea, entuziasmul credincioşilor parohieni a venit în completarea misiunii preoţeşti, întregul moment de rugăciune constituindu-se într-o autentică slujire.Ca fiecare întrunire a cercului pastoral-misionar ,,Mocod”, şi reuniunea de la Suplai se înscrie în rândul activităţilor misionare care au marcat profund comunităţile în mijlocul cărora şi-a desfăşurat activitatea. Prezenţa mare a credincioşilor la rugăciune, cuvântul de învăţătură transmiţător al unui mesaj clar, precum şi dialogurile dintre preoţi şi credincioşi lămurind diferite aspecte legate de cultul Maicii Domnului, stând mărturie în acest sens. În această ordine se încadrează şi cuvântul de încheiere al parohului Ovidiu-Teodor Oltean, exprimând mulţumirea credincioşilor parohiei faţă de bucuria unei astfel de moment. Biserica parohială cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului” din Suplai, a fost construită între anii 1973-1975. Târnosirea bisericii a apărut ca o necesitate datorată înmulţirii numărului de locuitori şi implicit a numărului de credincioşi ortodocşi din localitate, biserica veche devenind neîncăpătoare pentru cei prezenţi la sfintele slujbe. Între anii 1984-1986, pereţii interiori ai bisericii au fost împodobiţi cu pictură executată în tehnica ,,tempera”, tot în această perioadă efectuându-se şi o seamă de lucrări de reparaţii exterioare. Ca urmare a acestor lucrări, în data de 8 iunie 1986, biserica a fost sfinţită de Înalt Preasfinţitul Teofil Herineanu, arhiepiscopul Clujului. În vecinătatea bisericii parohiale se păstrează vechea biserică ce datează din anul 1711, construită din lemnul rezultat din dărâmarea unei alte biserici ce data de la sfârşitul secolului al XIV-lea. Hramul acestei biserici este ,,Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”. Cercul pastoral-misionar ,,Mocod” este format din preoţii slujitori în parohiile aparţinătoare comunelor Nimigea, Zagra şi Chiuza. Misiunea cercului se concretizează în întruniri lunare şi săvârşirea diverselor slujbe religioase în parohiile aparţinătoare. De activitatea cercului preoţesc este responsabil părintele Dan Vasile, parohul de la Mocod. Următoarea activitate misionară a cercului pastoral se va desfăşura în data de 22 septembrie în parohia Runcu Salvei. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 2839, Ultimul acces: 2026-10-19 07:14:26
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1