Sărbătoare arhierească la Floreşti - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Sărbătoare arhierească la Floreşti

[2013-08-11]
Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Clujului, a oficiat astazi, 11 august 2013, Sfânta Liturghie în parohia „Sfântul Dumitru” din localitatea clujeană Floresti. Slujba a fost săvârşită de la ora 10 de Preasfinţia Sa, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, informează radiorenasterea.ro.

Credincioşii din această parohie au participat în număr mare la Sfânta Liturghie şi s-au bucurat de prezenţa PS Vasile, mai ales că ierarhul nu a mai fost în mijlocul lor din anul 2008.
În cadrul cuvântului de învăţătură, Preasfintia sa a explicat Evanghelia Duminicii de astăzi, vorbind despre modul în care acţionează diavolul în lume şi cum putem să ne ferim de ispite.
Potrivit pr. paroh Marcel Andreica, parohia „Sfântul Dumitru” este cea mai veche din cele şapte, existente în comuna Floreşti. Biserica parohială datează din anul 1834 şi a fost resfinţită în anul 1977, de vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu, o dată cu finalizarea picturii.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 2275, Ultimul acces: 2026-10-17 22:31:04