Societatea de azi, mai are nevoie de Biserică?!? (Evz.ro)[2013-07-26]Sondajele de opinie, de pe ambele maluri ale Prutului, arată că populaţia mai are încredere în Biserică. Totodată, sondajele arată, totuşi, că, încet, dar sigur, încrederea în Biserică scade. Să fie acesta un semn că societatea de azi are mai puţină nevoie de Biserică? Sau scăderea încrederii se cere să fie un semnal S.O.S. pentru slujitorii Bisericii.Omul de rând nu are nevoie de barometre publice ca să constate că o duce din ce în ce mai rău. Cuvîntul criză, devenit familiar pentru majoritatea populaţiei, îşi arată ”roadele” nu numai în cele pământeşti, materiale, ci şi în cele duhovniceşti. În Sfânta Evanghelie după Luca (5,31) este scris: „Şi Iisus, răspunzând, a zis către ei: N-au trebuinţă de doctor cei sănătoşi, ci cei bolnavi.” Cel care simte criza pe pielea lui, dacă ar fi convins că Biserica este leacul pentru ieşirea din criză, cu siguranţă că se va încrede în Biserică. Întrebarea este: Cine să îl convingă? Dar, de fapt, e nevoie ca să fie convins de cineva? Mie dacă îmi este sete, nu trebuie ca cineva să mă convingă să beau, sau dacă îmi este frig nu trebuie să fiu convins de cineva să mă îmbrac. Este important ce beau şi cu ce mă îmbrac, pentru că nu toate apele sunt bune de băut şi nu toată îmbrăcămintea mă încălzeşte. Societatea noastră are mai mare nevoie de ”îndrumători adevăraţi” decît de ”convingători falşi”. Cred că în ultimele două decenii societatea s-a cam săturat de ”reţete” şi vrea, tânjeşte chiar, după ”modele”. Şi ”modele” pot să fie nu numai din rândul clericilor, ci şi dintre noi, mirenii. Omul societăţii de astăzi vrea să vadă modele de viaţă, dar nu prea vrea să fie model de viaţă. E mai uşor să te întrebi cum poate un deputat sau ministru, care merge la biserică şi se consideră creştin, să voteze o lege anticreştină, decât să îţi vezi păcatele tale personale. E cu mult mai uşor să vezi neajunsurile clericilor, decât să conştientizezi că izbânda depinde, în primul rând, de ceea ce faci tu. Unii se întreabă dacă Societatea românească de azi, de pe ambele maluri de Prut, mai este creştină. Le-ar fi de mai mare folos dacă ar descoperi şi trăi valorile tradiţionale creştine decât să polemizeze dacă aceste principii morale ale umanităţii mai sunt de folos. Aşa cum de-a lungul istoriei poporul român a fost creştin, aşa va fi şi în continuare. Problema societăţii noastre este că, după decenii de ateism, în loc să trăim creştinismul autentic, noi ne întrebăm dacă avem nevoie de el. În loc să înţelegem că acum este foarte important să descoperim şi să trăim tradiţiile creştine acumulate de secole, care ne-au fost interzise în deceniile comunismului, noi acum ne lăsăm furaţi.Autor: Vladimir Caragia Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 771, Ultimul acces: 2026-10-22 20:50:16
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1