Cinstirea Sf. Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Cinstirea Sf. Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel

[2013-07-24]
În data de 26 iulie Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte pe Sf. Ioanichie de la Muscel. Sfântul Ioanichie va fi cinstit în mod deosebit în Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului ale cărui sfinte moaşte se află în incinta Mănăstirii Negru Vodă.
Manifestările religioase se vor desfăşura după următorul program pe care îl aflăm de la Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului:
Joi , 25 iulie
Orele 10.00 – Aducerea moaştelor Sfintei Muceniţe Filoteia şi aşezarea lor în biserica Mănăstirii Negru Vodă, alături de moaştele Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel, spre închinare.
Orele 12.00-14.00 –Crosul: Campionii bucuriei, pentru copii, care se va desfăşura pe traseul: Piaţa Primăriei Câmpulung Muscel – Mănăstirea Negru Vodă, premierea făcându-se la Aghiasmatarul din curtea mănăstirii.
Orele 18.00 – 20.00: Procesiunea cu moaştele Sfintei Muceniţe Filoteia şi Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel, de la Mănăstirea Negru Vodă, până în Piaţa Primăriei, unde se vor citi cele două acatiste, Tomosul de canonizare al Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou, precum şi Hotărârea Chiriarhală ca sfintele moaşte să rămână, spre închinare, la Mănăstirea Negru Vodă.
Aducerea sfintelor moaşte la mănăstire.
Orele 20.00 – slujba Vecerniei şi a Utreniei, în Aghiasmatarul Mănăstirii Negru Vodă.
Vineri, 26 iulie
Orele 7.00 – Aghiasma Mică, Sfântul Maslu, Acatist
Orele 9.30 – Sfânta Liturghie, oficiată în aghiasmatarul Mănăstirii Negru Vodă.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 717, Ultimul acces: 2026-10-22 06:12:36