100 de ani de la naşterea Sfântului Ioan Iacob, marcaţi la Crăiniceni - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

100 de ani de la naşterea Sfântului Ioan Iacob, marcaţi la Crăiniceni

[2013-07-24]
În parohia Crăiniceni, Protopopiatul Darabani, judeţul Botoşani, au avut loc duminică, 21 iulie 2013, o serie de manifestări prilejuite de împlinirea a 100 de ani de la naşterea Sfântului Cuvios Ioan Iacob Hozevitul, potrivit Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Evenimentele s-au desfăşurat cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a săvârşit Sfânta Liturghie în prezenţa a sute de credincioşi din parohiile Protopopiatului Darabani şi din alte zone ale ţării.
"După oficierea Sfintei Liturghii, parintele paroh Ioan Şuşu, a vorbit despre satul Crăiniceni, prezentând un istoric al satului şi a bisericii parohiale cu hramul Sfânta Treime. Amintim că biserica parohială din Crăiniceni a fost frecventată în copilarie şi de Sfântul Cuvios Ioan Iacob, a carui viaţă a fost prezentată de parintele paroh prin prezentarea unui referat în care s-a vorbit despre osteneala sfântului, despre pregătirea lui şcolară, despre vieţuirea la Mănăstirea Neamţ şi despre ostenelile sale din Ţara Sfânta. PS Calinic Botoşăneanul a vorbit despre Evanghelia zilei şi despre activitatea Sfântului Cuvios Ioan Iacob, prezentându-l pe sfânt ca pe un monah care a căutat mereu desăvârşirea şi care l-a căutat mereu pe Dumnezeu. Cu acest prilej, s-au sfinţit casa socială, casa de prăznuire a parohiei din satul Crăiniceni şi un paraclis ridicat în curtea bisericii parohiale, cu osteneala şi cheltuiala Primăriei Păltiniş", a spus pr. Constantin Pânzariu, protopop al Protopopiatului Darabani.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 4136, Ultimul acces: 2026-10-22 06:28:35