La sărbătoarea de Schimbare la Faţă a Domnului: ”Ridicaţi-vă şi nu vă temeţi!” - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri
Ştiri de azi
Ştiri Actuale
Arhiva Ştiri 2026
Arhiva Ştiri 2025
Arhiva Ştiri 2024
Arhiva Ştiri 2023
Arhiva Ştiri 2022
Arhiva Ştiri 2021
Arhiva Ştiri 2020
Arhiva Ştiri 2019
Arhiva Ştiri 2018
Arhiva Ştiri 2017
Arhiva Ştiri 2016
Arhiva Ştiri 2015
Arhiva Ştiri 2014
Arhiva Ştiri 2013
Arhiva Ştiri 2012
Arhiva Ştiri 2011
Arhiva Ştiri 2010
Arhiva Ştiri 2009
Arhiva Ştiri 2008
Arhiva Ştiri 2007
Arhiva Ştiri 2006
Arhiva Ştiri 2005
Arhiva Ştiri 1935
Top Toate Ştirile
Top Ştiri Actuale
Ştiri necitite
Sugeraţi Ştiri
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

La sărbătoarea de Schimbare la Faţă a Domnului: ”Ridicaţi-vă şi nu vă temeţi!”

[2012-08-06]
Scris de Elena Solunca Moise
A zis Hristos ucenicilor săi: ”Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”, adăugând: „Sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu-L vor vedea pe Fiul Omului venind întru împărăţia Sa”. După şase zile, Iisus a urcat pe Muntele Tabor împreună cu cei mai apropiaţi dintre ucenici – Petru, Iacov şi Ioan – aceiaşi care aveau să-L însoţească şi în grădina Ghetsimani. Nu ştim ce au vorbit pe drum, putem întrezări însă din felul în care, urmându-L, au dat mărturie pentru Hristos – Petru a spus că este Fiul lui Dumnezeu şi este piatra pe care s-a zidit Biserica; Iacob a fost cel dintâi dintre apostoli care L-a mărturisit cu viaţa; Ioan, fratele său, s-a făcut teologul Cuvântului, care s-a făcut om ca omul să se îndumnezeiască.
”Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Carele am binevoit. De acesta să ascultaţi”
Pe Muntele Tabor, „acoperişul lumii creştine” ,Iisus s-a schimbat la faţă de ” a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veştmintele i s-au făcut albe ca lumina”. Cu El erau Moise şi Ilie iar tradiţia spune că vorbeau despre patimile şi răstignirea Mântuitorului. Într-o veche icoană închinată Schimbării la Faţă, în locul Mântuitorului este crucea, deodată moarte şi înviere; moarte a morţii şi înviere în lumina cea neînserată a iubirii divine. ”Doamne, bine este să fim aici” spus-a Petru şi, dorind să rămână acolo şi să facă trei colibe – pentru Iisus, Moise şi Ilie. Atunci, un nor i-a învăluit şi au auzit glasul Domnului: ”Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Carele am binevoit. De acesta să ascultaţi”. Cutremuraţi de spaimă, ucenicii şi au căzut cu faţa la pământ. Iisus s-a apropiat şi atingându-i, a zis cum, cum o face şi azi, de-am şti să-L ascultăm: ”Ridicaţi-vă, şi nu vă temeţi!” Ridicându-se, L-au văzut doar pe Iisus, Cel pe care se cuvine să ascultăm, cum Însuşi a făcut voia lui Dumnezeu făcându-ni-se pildă desăvârşită. Gândul ne poartă la prima minune făcută de Hristos când, la nunta din Cana Galileei, a transformat apa în vin şi când Maica Domnului a zis pentru cei de atunci şi din toate veacurile: ”Orice vă va spune El, faceţi!” Să rememorăm toate acestea nu doar ca ritual, ci în primul rând şi îndeosebi cu inima însetată de ”Lumina cea adevărată”, sfinţitoare. Lumină am venit în lume spune Mântuitorul, deschizătoare a drumului spre cunoaşterea Adevărului a cărui cunoaştere ne face liberi să răspundem Iubirii divine ce duce de la moarte la viaţă. Sf. Teofan Zăvorâtul atrăgea atenţia: ”El a vrut să arate la ce slavă înalţă El în Sine firea omenească, iar prin aceasta pe orice om: slava schimbării Lui la Faţă este slava noastră în Domnul Iisus Hristos. El parcă ne-ar spune: Iată cum o să fiţi!” E transfigurarea eului nostru profund, posibilă numai prin harul dumnezeiesc dacă ne deschidem inima întru binecuvântată întâmpinare şi împreună glăsuire şi lucrare. Se ruga Sf. Ap. Pavel: ”Mă rog să vă întăriţi în omul lăuntric prin harul lui Dumnezeu.” E adevărat, urcuşul acesta este şi se face mai anevoios când uităm de Hristos sau când ne îndoim fără să ne rugăm strigând ca odinioară Petru: ”Doamne, scapă-mă!” Cutremurătoare rugă fiindcă în ea aflăm o mărturisire aproape disperată a lui Dumnezeu şi a neputinţei noastre de sine. Hristos, cum s-a citit în pericopa evanghelică dinaintea sărbătorii de azi, ”i-a întins mâna” iar mustrarea Lui este o explicaţie şi o lecţie: ” Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?”
Odinioară, la Iordan, când Sf. Ioan Înaintemergătorul L-a botezat pe Iisus, glasul Domnului a rostit: ”Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Carele am binevoit”. Cuvinte de întărire şi încredinţare că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, Care a dorit voit binele pentru omul căzut. În tot timpul petrecerii Sale pe pământ, Hristos a făcut cu osârdie ”voia lui Dumnezeu”, până într-acolo încât a zis ucenicilor ”mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine”, iar în grădina Ghetsimani: ” Părinte, dacă este cu putinţă fă să treacă de la Mine acest pahar, dar voia Ta, nu voia Mea să se facă”. Acum adaugă într-o logică şi în pronie divină: ”de Aceasta să ascultaţi”. De faţă erau Moise şi Ilie, întruchipând Legea şi Proorocii. Pe Sinai şi faţa lui Moise a strălucit, dar era o lumină exterioară, adăugată, un ecou prin timp a primelor cuvinte ale Ziditorului: ”Să se facă lumină”. Lumina Schimbării la Faţă a Mântuitorului este una necreată cum mărturisim în Crez, că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, ”lumină din lumină”, ”Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat” şi ne rugăm Luminii care ”sfinţeşte pe tot omul ce vine pe lume”, încredinţaţi că El este „Calea, Adevărul şi Viaţa”. O lumină pe care ochii noştri, orbiţi de cele ale imediatului ce încătuşează spaţiul şi timpul nu o mai pot percepe. E nevoie de multă rugăciune, care să potolească zarva din afară şi dinlăuntru pentru ca în linişte să vorbim cu Dumnezeu şi natura noastră înstrăinată să afle calea unirii cu Dumnezeu. De la Sf. Grigorie de Nazianz învăţăm că ”precum soarele pentru cele ale simţurilor, aşa este Dumnezeu pentru cele ale sufletului”. O presimţea psalmistul scriind: ”Întru lumina Ta vom vedea lumină”. Dumnezeu, respectându-ne libertatea pe care Însuşii ne-a dăruit-o, îngăduie să numim întunericul din noi lumină, dar plătim preţul cu o orbire mai mare pe un drum pe care doar mai răul pune capăt răului. Iată bunăoară, oameni de ştiinţă, asemenea profeţilor de odinioară, spun că actuala criză al cărei sfârşit nu se întrevede, este generată de orgoliu şi lăcomie care hrănesc ura şi înalţă idoli mincinoşi. Robindu-ne dictonului ”trăieşte-ţi clipa”, ucidem viitorul şi, cum fără el viaţa este absurdă, a apărut o explozie de scenarii apocaliptice, dovadă de netăgăduit a nevoii de schimbare. Dar nu avem cum găsi soluţii în interiorul nostru sărac şi schimonosit şi, în neputinţa noastră, aşteptăm în van soluţii din afară. Paradoxal cum într-o lume a schimbărilor nu realizăm că singura schimbare cu adevărat eliberatoare nu are cum veni decât din interiorul nostru, unde chipul lui Dumnezeu rămâne de-a pururi neşters. E o schimbare a minţii şi a voinţei noastre spre a primi harul divin. Orbi fiind, nu vedem cum fiecare clipă ne oferă şansa schimbării minţii, în fapte nu doar în vorbe sforăitoare, rodind în fapte vrednice de chipul dumnezeiesc după care am fost creaţi. Adică, spune Sf. Teofan Zăvorâtul, „să stingem mânia şi să primim în noi blândeţea, să înăbuşim egoismul şi să refacem dragostea, să alungăm invidia şi să ne întărim în împărtăşirea de bucuria aproapelui, să încetăm să mai osândim…să nu ne mai însuşim cele necuvenite, ci să dăm…”
„Să vă iubiţi unii pe alţii”
Sf. Maxim Mărturisitorul găseşte în lumina taborică un simbol al ”ascunzimii nearătate”, mai presus de toate posibilităţile ochilor trupeşti, ale minţii. În veşmintele albe ale Mântuitorului se vede ”măreţia operei lui Dumnezeu din făpturi, proporţional cu raţiunile după care au fost făcute şi tainele ascunse în cuvintele Sfintei Scripturi, după cât pot fi înţelese”. Împreună cu Hristos sunt Moise şi Ilie, înţelepciunea şi bunătatea dintâi prin care ”porunceşte Cuvântul cele ce trebuie făcute şi opreşte de la cele ce nu trebuie făcute”, ”harul legiferării” fiind al înţelepciunii. Tot înţelepciune şi bunătate aflăm şi în Ilie care îndeamnă la întoarcerea către viaţa duhovnicească de la care oamenii s-au îndepărtat. Legea nu a fost respectată sau doar în chip formal, ca fariseii de ieri şi de astăzi, proorocii nu au fost ascultaţi iar glasul lor şi acum strigă în pustiu. De aceea Dumnezeu din norul său ne îndeamnă şi azi să-L ascultăm pe Fiul Său ca să ne călăuzească spre Sine, zicând că nu a venit ”strice legea, ci să o împlinească”.
Să dăm ascultare lui Hristos, împlinind neabătut Legea, ”Să vă iubiţi unii pe alţii cum Eu v-am iubit pe voi”; a primit ca pentru noi, să primească a fi răstignit de noi şi a ne elibera de tot ceea ce împiedică desăvârşirea la care îndeamnă în Predica de pe Munte. Ar mai fi o nedumerire - de ce dintre toţi apostolii doar trei, Petru, Iacov şi Ioan, au urcat cu Hristos. Sf. Teofan Zăvorâtul descifrează semnificaţiile: Petru, râvnitor în credinţă; Iacov e cel drept şi Ioan este haric, care împreună împlinesc în fiecare şi în toţi legea şi proorocii. Unitatea dintre harul dumnezeiesc şi duhul nostru cel râvnitor de Dumnezeu săvârşită în profundul cel mai profund din noi va schimba va întoarce rătăcirea orientând-o spre dreptate şi adevăr, înnoindu-ne şi pregătindu-ne spre împărtăşirea de slava Lui. Ne e greu, uneori ne simţim doborâţi dar mai ales atunci îi vom auzi cum ne spune cu o nesfârşită blândeţe:„Ridicaţi-vă şi nu vă temeţi.” Apoi, să-L urmăm pe Iisus, Care „ pe Tabor chipul robului l-a schimbat, ca pe noi să ne faci din robi ai păcatului, fiii ai lui Dumnezeu”. Şi cred că putem dori mai mult decât a putea spune ca odinioară Ap. Pavel: „Lucrez, dar Hristos lucrează în mine, trăiesc, dar Hristos trăieşte în mine”

Sursa: www.Culte.ro

Contor Accesări: 764, Ultimul acces: 2026-10-15 13:32:46