Tabără pentru elevii din Arhiepiscopia Craiovei, în cadrul proiectului Alege şcoala! - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Tabără pentru elevii din Arhiepiscopia Craiovei, în cadrul proiectului Alege şcoala!

[2012-07-03]
În perioada 4 – 17 august, aproape o sută de elevi din Protopopiatele Craiova Nord şi Craiova Sud vor merge în tabere gratuite, în cadrul proiectului „Alege şcoala”, derulat de Patriarhia Română, în parteneriat cu Fundaţia World Vision România, după cum ne-a precizat Gabriela Popescu de la Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Craiovei. Astfel, 30 de micuţi din Protopopiatul Craiova Sud vor vizita, în perioada 12 – 17 august, mai multe lăcaşe sfinte şi zone turistice, printre care Mănăstirea Buşteni şi Munţii Bucegi. De aceeaşi tabără vor beneficia şi 48 de copii din Protopopiatul Craiova Sud în perioada 4 – 10 august.
„În cadrul acestei tabere vor fi organizate ateliere de lucru, plimbări pe munte, participarea la slujbe religioase şi alte activităţi educative. Câte trei elevi din fiecare parohie înscrisă în proiect beneficiază de această tabără gratuită”, a precizat preotul Tuiu Stancu, de la parohia Predeşti. Aceste activităţi se desfăşoară cu binecuvântarea şi cu purtarea de grijă a Înalt Preasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.
În cadrul proiectului “Alege şcoala”, elevii aparţinând Protoieriilor Craiova Nord şi Craiova Sud au participat la o serie de activităţi catehetice, care au avut drept scop prevenirea şi combaterea fenomenului de abandon şcolar.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 832, Ultimul acces: 2026-10-17 02:11:06