Pomenirea Sfântului Niceta de Remesiana[2012-06-23]Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe 23 iunie pe Sfântul Niceta de Remesiana. Originar din „Dacia Mediteraneea”, acesta a fost episcop în cetatea Remesiana, localitatea Bela Palanka din Serbia de azi, între anii 366-414. Este considerat unul dintre cei mai importanţi evanghelizatori ai Daciei.„Niceta de Remesiana face parte din pleiada sfinţilor daco-romani din secolele IV-VI şi trebuie să spunem că aşa cum se vede şi din numele său el a păstorit Remesiana sau Romaţiana, spun unele tratate, care se afla la 30 de km de Niş în vechea Iugoslavie, actualul teritoriu sârbesc, sau Voievodina de astăzi unde altfel avem şi comunităţi româneşti foarte vechi. Sfântul Niceta de Remesiana ar fi păstorit între 367 şi 414, anul care constituie data trecerii sale la Domnul. Este important faptul că sfântul Niceta de Remesiana fost recunoscut de către chiar sfinţii părinţi teologi ai vremii ca unul dintre cei care erau foarte bine fundamentaţi şi foarte bine întemeiaţi în credinţa ortodoxă, cum de altfel îi avem şi pe sfinţii dobrogeni în aceeaşi perioadă a secolelor IV şi VI”, a declarat pentru TRINITAS TV Lect. Dr. Ionuţ Moldoveanu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. Din opera Sfântului Niceta de Remesiana se mai păstrează şase cateheze adresate catehumenilor, precum şi câteva scrieri pastorale care stau mărturie a zelului cu care acesta a propovăduit Evanghelia. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 892, Ultimul acces: 2026-10-18 03:54:37
|
Timp total: 0.04s...
[]:1