Slujba Prohodului la Catedrala mitropolitană din Craiova[2012-04-14]În Vinerea Sfintelor Patimi credincioşii craioveni au venit în număr mare la rugăciune în locaşurile de cult din Cetatea Băniei. La Catedrala mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova rânduiala liturgică a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, alături de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, după cum ne informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Craiovei.Credincioşii prezenţi, peste 700 la număr, au trecut pe sub masa din mijlocul bisericii pe care a fost aşezat, după rânduială, Sfântul Epitaf (Icoana Punerii în Mormânt a Mântuitorului Hristos). A urmat slujba Utreniei şi rânduiala Prohodirii Domnului. Cântările au alternat între grupul părinţilor slujitori şi credincioşilor, condus de IPS Părinte Mitropolit, Grupul Psaltic al Catedralei şi Corala Catedralei. La finalul Prohodului, IPS Părinte Irineu a vorbit credincioşilor despre însemnătatea liturgico-dogmatică a zilei de vineri, în Săptămâna Sfintelor Patimi: „Din Prohodul din seara aceasta am înţeles că Mântuitorul nostru Iisus Hristos este Acela care l-a vindecat pe Adam. El a luat suferinţa noastră şi cu rănile noastre S-a împovărat. Omul cel căzut, care odinioară fusese împodobit de Dumnezeu în Rai cu haină de slavă, a ajuns rob stricăciunii, morţii şi iadului. Atât de mult intrase păcatul în firea umană, încât omul se mai putea elibera singur de povara osândei în care căzuse. Sfinţii Părinţi ne spun că îndată ce omul a căzut, păcatul a supus cu străşnicie firea înconjurătoare, toată creaţia a fiind cuprinsă de întristare şi suferinţă. Pământul s-a cutremurat, cerul s-a tulburat şi întreaga lume a fost cuprinsă de tristeţe pentru că cel care a păcătuit a supus-o stricăciunii, dezbinării şi distrugerii. De aceea Mântuitorul Hristos a luat această povară asupra Sa. Atunci când strămoşul Adam a fost scos din Rai, El a liniştit creaţia arătând că va veni să aşeze din nou slava Sa peste lume”. IPS Părinte a subliniat totodată şi puterea mântuitoare a Jertfei de pe Cruce, arătând că prin moartea Sa, Hristos a întins mâna celui care de multă vreme era prizonier în Rai şi prin acesta, întregului neam omenesc. „Mâinile Domnului, deşi sunt pironite pe Cruce, ne îmbrăţişează din nou, ridicându-ne la Tatăl Cel Ceresc pentru a fi copii iubiţi ai Săi şi veşnici moştenitori ai Împărăţiei Cerurilor. Prin Jertfa Sa a scos din firea noastră suferinţa şi frica de moarte. În Grădina Getsimani, când se ruga cu lacrimi Tatălui pentru a depărta de la El paharul durerii, ne-a arătat că se înfricoşează de aceste suferinţe. Cu toate acestea, El le-a biruit pentru că firea Sa umană este stăpânită cu putere de dumnezeire. În Jertfa Sa, Domnul vrea să ne arate că este firesc ca omul să aibă teamă de moarte, dar nu să se lase străpuns de ea”, a încheiat Înalt Preasfinţia Sa. După cuvântul IPS Părinte Mitropolit, Sfântul Epitaf a fost purtat în procesiune împrejurul Catedralei mitropolitane, fiind aşezat la final în Sfântul Altar, pe Sfânta Masă. Astăzi seară, Sfânta Liturghie pentru Praznicul Învierii Domnului se va săvârşi de la orele 00:00. O delegaţie de la Catedrala mitropolitană, condusă de protos. Vladimir Dărângă, va aduce de la Bucureşti, Lumina Sfântă care va fi ulterior împărţită la mai multe biserici din eparhie. La îndemnul liturgic „Veniţi de luaţi Lumină!”, IPS Părinte Mitropolit va aprinde făcliile credincioşilor din Catedrala mitropolitană cu Sfânta Lumină. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 4356, Ultimul acces: 2026-10-14 19:36:29
|
Timp total: 0.04s...
[]:1