Întâlniri duhovniceşti în perioada Postului Mare la Râmnic - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Întâlniri duhovniceşti în perioada Postului Mare la Râmnic

[2012-03-03]
Biroul de catehizare a tineretului din cadrul Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Râmnicului, în parteneriat cu A.S.C.O.R. Filiala Rm. Vâlcea organizează în perioada 9 martie – 4 aprilie 2012, programul „Întâlniri duhovniceşti”, ediţia a II-a 2012, sub titlul generic “Hristos Domnul, Doctorul sufletelor şi trupurilor noastre”.
Proiectul spiritual-duhovnicesc este organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, şi la iniţiativa Preasfinţitului Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, de către Biroul de Catehizare a Tineretului din cadrul Eparhiei Râmnicului şi A.S.C.O.R. – Filiala Râmnicu Vâlcea.
Conferinţele vor avea loc în Sala „Iosif Episcopul” din cadrul Aşezământului Pastoral – Cultural „Sfântul Ierarh Calinic”, aflat în incinta Centrului Eparhial. Evenimentul se încadrează în seria manifestărilor dedicate „Anului omagial al Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor”.
Potrivit arhiram.ro, conferinţele se vor desfăşura după următorul program:
* Vineri, 9 martie 2012, orele 18,00:
Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, „Taina Sfântului Maslu – Taina vindecării noastre”
* Vineri , 16 martie 2012, orele 17,00:
Prof. Dr. Pavel Chirilă, „Cauzele spirituale ale bolilor”
* Vineri , 23 martie 2012, orele 18,00:
Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, „Omul între boală şi vindecare”
* Miercuri, 4 aprilie 2012, orele 18,00:
Pr. Prof. Univ. Dr. Constantin Pătuleanu, „Spiritualitatea Triodului în Tradiţia Ortodoxă şi rolul său în viaţa duhovnicească a credincioşilor”

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1231, Ultimul acces: 2026-10-16 14:19:08