Vizita Arhiepiscopul Nichols la comunitatea română din Kingsbury - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Vizita Arhiepiscopul Nichols la comunitatea română din Kingsbury

[2010-05-11]
Arhiepiscopul Vincent Nichols a celebrat Sfânta Liturghie la ora 10 şi s-a arătat deosebit de interesat şi de comunitatea românească activă în Londra şi în special în Dieceza de Westminster. Deşi nu a putut să rămână şi la Liturghia în limba română, a ţinut totuşi să îi salute şi să le vorbească românilor. 'Arhiepiscopul Vincent Nichols s-a adresat tuturor românilor prezenţi în număr mare la celebrare salutându-i cu tradiţionalul 'Cristos a înviat' în româneşte', scrie pr. Robert Măţău. 'În scurtul, dar cuprinzătorul cuvânt de salut, Arhiepiscopul a subliniat faptul că, deşi suntem o comunitate mică şi recent înfiinţată, dinamica demersurilor noastre spirituale, sociale şi educaţionale este impresionantă şi că, în ciuda faptului că nu dispunem decât de puţine mijloace materiale, putem fi un exemplu de urmat.'
'În încheiere, Arhiepiscopul Vincent Nichols ne-a felicitat încă odată pentru ceea ce facem şi pentru implicarea noastră în Biserică. Încurajându-ne să continuăm pe aceasta linie, conştient de dificultăţile cu care ne confruntăm în Marea Britanie, Arhiepiscopul Vincent Nichols ne-a asigurat de sprijinul Diecezei şi de prezenţa noastră în rugăciunile sale.' Mulţumindu-i în numele tuturor pentru frumoasele cuvinte şi îndemnuri adresate românilor catolici din Londra, pr. Măţău l-a asigurat pe prelat de implicarea comunităţii române pe mai departe în viaţa spirituală a Diecezei, de disponibilitatea permanentă la colaborarea cu structurile diecezane locale, ca o comunitate activă şi implicată în Biserică.
(Sursa: ERCIS.ro)
Imagini:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1066, Ultimul acces: 2026-10-22 23:56:39