Paştele Blajinilor – prima zi de pomenire a celor adormiţi din perioada pascală - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Paştele Blajinilor – prima zi de pomenire a celor adormiţi din perioada pascală

[2010-04-12]

Ziua de astăzi, 12 aprilie, prima de după Duminica Sfântului Apostol Toma, este şi prima zi din perioada pascală în care se fac pomeniri de obşte pentru cei trecuţi la Domnul. În unele locuri în această zi, numită şi Paştele Blajinilor, familiile se reunesc la cimitir pentru a face pomeniri pentru cei dragi.
Despre semnificaţiile acestei zile aflăm Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos care a spus: „S-a generalizat şi în Biserica noastră o slujbă specială precum luni, după Duminica Tomii, deci, după Săptămâna Luminată. La Duminica Tomii primim încă o mărturie despre Învierea Mântuitorului Iisus Hristos şi Toma se încredinţează şi el de adevărul Învierii Mântuitorului Iisus Hristos şi această bucurie este prelungită şi în cimitire. Este un pelerinaj mai mult decât teologic, mai mult decât duhovnicesc. Este o integrare a celor adormiţi în bucuria prezentă a Învierii”, informează Radio TRINITAS.
Creştinii ortodocşi fac şi milostenie, în această zi, din coliva şi darurile binecuvântate de preoţi, aflăm de la Înaltpreasfinţia Sa care a spus: „Rugăciunile care se fac, Sfânta Liturghie, apoi rugăciunile pentru cei adormiţi continuă cu agape, adevărate semne ale dragostei care pe de o parte uşurează sufleteşte pe noi ce dorim să fim în comuniune nesfârşită cu cei adormiţi care fac parte din noi. Iar pe de altă parte cei adormiţi prin gesturile noastre ne oferă bucurii neveştejite. Sărbătoarea morţii lor devine o sărbătoare a Învierii. Şi devine o sărbătoare a învierii legăturilor în interiorul aceleiaşi familii”, informează TRINITAS TV.
În Biserica noastră se fac pomeniri pentru cei adormiţi în toate sâmbetele de peste an, în special în cele ale Postului Mare, în sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi şi în cea dinaintea Duminicii Rusaliilor.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 967, Ultimul acces: 2026-10-15 17:11:35