Episcopul Siluan al Ungariei a participat la omagierea lui Constantin Brâncuşi[2026-10-16]Alexandra PăvăloiEpiscopul Siluan al Ungariei a participat la omagierea lui Constantin Brâncuşi Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Ungariei, a participat la un eveniment omagial dedicat lui Constantin Brâncuşi la împlinirea a 150 de la naşterea artistului. Manifestarea a fost găzduită Sediul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria. „Organizatorii au marcat într-un mod foarte frumos acest eveniment, prezentând personalitatea şi realizările lui Constantin Brâncuşi, peste tot unde el a trăit, atât la Târgu Jiu, cât şi la atelierul din Paris”, a spus Preasfinţia Sa. Români din Ungaria, clerici, profesori şi reprezentanţi ai unor instituţii din România au descoperit aspecte din viaţa şi opera artistului. Momentul a fost deschis de Daniel Banu, consulul general al României la Giula, şi de Gheorghe Cozma, preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria. „Suntem deosebit de bucuroşi că putem celebra această aniversare aici, la Giula, într-un spaţiu în care cultura română îşi păstrează identitatea, îşi afirmă valorile şi se întâlneşte cu alte tradiţii culturale europene. Este un prilej de a ne reconecta la patrimoniul nostru cultural, dar şi de a reafirma rolul culturii ca punte de legătură între comunităţi, generaţii şi naţiuni”, a declarat consulul general al României la Giula. Programul manifestărilor Programul a reunit momente menite pentru a-i apropia pe participanţi de personalitatea creatoare a lui Constantin Brâncuşi: o expoziţie fotografică tematică, proiecţia unui scurtmetraj dedicat acestuia şi o prelegerea despre o expoziţie dedicată lui Constantin Brâncuşi, susţinută de dr. lect. univ. Filip Petcu, de la Facultatea de Arte şi Design a Universităţii de Vest Timişoara. „Sculpturile sale reprezintă prilejul de meditaţie, având menirea de a odihni şi de a vindeca frământările noastre interioare”, a evidenţiat Filip Petcu. În cadrul programului, Ştefan Oroian, pictor şi grafician, a fost distins cu diploma de excelenţă pentru contribuţia remarcabilă la promovarea valorilor identitare, culturale şi spirituale româneşti în Ungaria. Sursa: www.Basilica.ro |
Timp total: 0.04s...
[]:1