O nouă apariţie editorială, dedicată Sfintei Cuvioase Antonina de la Tismana: Viaţa şi Acatistul[2026-10-12]Cristian DamianO nouă apariţie editorială, dedicată Sfintei Cuvioase Antonina de la Tismana: Viaţa şi Acatistul O nouă lucrare publicată recent la Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă cuprinde „Viaţa şi Acatistul Sfintei Cuvioase Antonina de la Tismana”. Apariţia editorială face parte din colecţia „Acatiste şi vieţi de sfinţi” şi cuprinde biografia şi rugăciuni alcătuite în cinstea noii sfinte a Bisericii Ortodoxe Române, canonizată în anul 2025. „Fiind statornică în rugăciune, maica Antonina a învăţat Psaltirea şi multe rugăciuni pe dinafară, iar, prin binecuvântarea Maicii Domnului şi a Sfântului Nicodim, a primit darul cunoaşterii viitoare, dar şi l-a ascuns prin nebunia cea pentru Hristos”, se precizează în sinaxarul sfintei. Textul acatistului a fost propus de Mitropolia Olteniei şi revizuit de Răzvan Mihai Clipici, Consilier Patriarhal la Sectorul Cultură, Pictură şi Restaurare al Administraţiei Patriarhale. Proclamarea locală a sfintei cuvioase a avut loc în data de 4 octombrie la Mănăstirea Tismana din Gorj. Lucrarea poate fi achiziţionată prin intermediul site-ului Tipografiei Cărţilor Bisericeşti, de pe site-ul cartibisericesti.ro, de pe colportaj.ro şi prin comandă la adresele de email: tipografia@patriarhia.ro, editura@patriarhia.ro; sau la numărul de telefon 021.335.21.29. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 10, Ultimul acces: 2026-10-18 14:38:42
|
Timp total: 0.04s...
[]:1