Papa Leon: Lumea are nevoie de martori ecumenici ai lui Cristos[2026-10-01]foto: Vatican MediaPapa Leon al XIV-lea a primit joi în audienţă reprezentanţi ai Federaţiei Luterane Mondiale. În discursul său, şi-a exprimat aprecierea pentru faptul că relaţiile dintre luterani şi catolici s-au maturizat din punct de vedere spiritual şi teologic în ultimele decenii. A evocat dialogul internaţional aflat în desfăşurare între Bisericile luterane şi catolică, care a ajuns la cea de-a şasea etapă. Sfântul Părinte a amintit apoi invitaţia la ecumenism lansată în 2021 de regretatul Papa Francisc, despre care a spus că purifică memoria şi depăşeşte atitudinile inflexibile. „Ecumenismul nu este un exerciţiu de diplomaţie eclezială, ci un drum al harului”, a spus el. „El nu depinde de negocieri şi acorduri omeneşti, ci de harul lui Dumnezeu.” Pontiful i-a încurajat pe catolici şi luterani să continue acest drum. „Comuniunea reînnoită în credinţa apostolică, în Sacramente şi în slujiri este scopul drumului nostru ecumenic al harului, pe care îl parcurgem împreună, călăuziţi de Evanghelie”, a spus el. Papa a remarcat că anul 2030 va marca 500 de ani de la Confesiunea de la Augsburg, spunând că ceea ce a devenit un moment de divizare ar trebui să fie acum, dimpotrivă, o oportunitate pentru o „profundă experienţă ecumenică”, care să-i apropie pe creştini de unitatea deplină şi vizibilă. A amintit cuvintele Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea despre Confesiunea de la Augsburg, spunând că intenţia autorilor era să dea mărturie despre „credinţa lor în Biserica una, sfântă, catolică şi apostolică”. Concepută ca un document de reconciliere în interiorul Bisericii, Confessio Augustana a ajuns ulterior să fie înţeleasă drept un „text al confesionalizării divizatoare”. Suveranul Pontif i-a invitat pe toţi creştinii, în special pe teologi, să-şi îndrepte mintea şi inima spre Cristos, în timp ce Bisericile se îndreaptă spre aniversarea din 2030. „Să ne întoarcem, cu profundă devoţiune”, a spus el, „la rădăcinile noastre comune, la credinţa Bisericii primare şi a Părinţilor Bisericii, pentru a redescoperi moştenirea apostolică şi preconfesională care ne uneşte cu adevărat ca fraţi şi surori în Cristos.” În încheiere, a spus că Cristos nu trebuie să devină un „cuvânt străin” în lumea noastră, invitându-i pe luterani şi catolici să împărtăşească aceeaşi misiune de a vesti Evanghelia. „Lumea noastră are nevoie de martori ecumenici ai lui Cristos, care să-l facă cunoscut prin viaţa şi faptele lor”, a spus el, „căci numai El este izvorul viu capabil să împlinească cele mai profunde dorinţe ale omenirii.” Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 38, Ultimul acces: 2026-10-19 01:26:55
|
Timp total: 0.04s...
[]:1