Sute de credincioşi au mers în procesiune la crucea de pe Muntele Mic: Este o nevoinţă duhovnicească[2026-09-16]Alexandru BobocSute de credincioşi au participat luni la procesiunea către crucea de pe Muntele Mic Caransebeş. Preasfinţitul Părinte Lucian a subliniat că pelerinajul reprezintă o nevoinţă duhovnicească. La manifestare au participat ierarhi, preoţi, diaconi, autorităţi centrale, judeţene, locale, civile şi militare, alături de pelerini. Sfânta Liturghie a fost oficiată la un altar exterior de Episcopii Lucian al Caransebeşului, Nicodim al Severinului şi Strehaiei şi Siluan al Ungariei. Pelerinaj cu tradiţie Episcopul Caransebeşului a evidenţiat tradiţia organizării pelerinajului la crucea de pe Muntele Mic. „Astăzi ne-am închinat Crucii de viaţă făcătoare şi i-am pomenit pe eroii patriei noastre. De 21 de ani, urcăm la ziua Crucii pe acest munte sfânt al Banatului şi ne rugăm Mântuitorului Hristos să ne dăruiască iertare păcatelor”, a spus PS Lucian. Episcopul a subliniat că Dumnezeu le răsplăteşte pelerinilor osteneala, dragostea şi nevoinţa. Preasfinţia Sa i-a îndemnat pe credincioşi să sporească evlavia, să aibă tot mai multă râvnă şi să nu uite începutul troparului praznicului de astăzi. „Mântuieşte Doamne poporul tău şi binecuvântează moştenirea Ta! Acest început al troparului praznicului să fie o rugăciune scurtă şi neîntreruptă pentru fiecare creştin şi pentru fiecare preot în parte”. La final, Preasfinţitul Părinte Lucian a oferit diplome de recunoştinţă celor care s-au implicat în organizarea procesiunii. Cosmin Belci, primarul comunei Turnu Ruieni, a primit Ordinul Eparhial „Crucea Episcop Elie Miron Cristea” – clasa I-a, pentru mireni. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 31, Ultimul acces: 2026-10-18 10:16:07
|
Timp total: 0.04s...
[]:1