La Liceul „Don Orione”, un nou an şcolar sub semnul credinţei, al educaţiei şi al formării pentru viaţă[2026-09-07]foto: EGCO.roDuminică, 6 septembrie 2026, comunitatea Liceului „Don Orione” din Oradea s-a reunit pentru deschiderea noului an şcolar 2026-2027, într-un moment care a adus împreună elevi, părinţi, profesori, reprezentanţi ai Bisericii, ai autorităţilor locale şi ai comunităţii italiene. Festivitatea, coordonată de prof. Alexandru Stoica, directorul instituţiei, s-a bucurat de prezenţa Excelenţei Sale Mons. Giampiero Gloder, Nunţiu Apostolic în România şi Republica Moldova, a Excelenţei Sale Laura Aghilarre, ambasadoarea Republicii Italiene în România, a Preasfinţiei Sale Virgil Bercea, Episcopul greco-catolic de Oradea, şi a Preasfinţiei Sale László Böcskei, Episcopul romano-catolic de Oradea, a primarului municipiului Oradea, Florin Birta, a consulului onorific al Italiei la Arad, Roberto Sperandio, a reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, a binefăcătorilor şi a membrilor comunităţii italiene din Bihor. Începutul noului an şcolar a fost aşezat, înainte de toate, sub semnul rugăciunii. Preasfinţiile lor Episcop greco-catolic Virgil Bercea şi Episcop romano-catolic László Böcskei au rostit rugăciunea de deschidere, invocând mijlocirea Spiritului Sfânt asupra întregii comunităţi şcolare şi încredinţând ocrotirii Sfântului Alois Orione elevii, profesorii şi părinţii copiilor care încep acest nou an şcolar, cerând ca toţi cei care dau viaţă acestui loc să fie ajutaţi să imite iubirea sa arzătoare faţă de Domnul, faţă de Biserică şi faţă de toţi cei îndureraţi. Înaintea cuvintelor, a urărilor şi a emoţiei fireşti a unui nou început, anul şcolar a fost pus sub semnul unei misiuni care defineşte profund familia orionină: educaţia ca formare a fiinţei umane în întregul său, prin cunoaştere, credinţă, responsabilitate şi atenţie faţă de celălalt. În centrul acestei misiuni se află şi responsabilitatea conducerii şcolii, asumată de domnul prof. Alexandru Stoica, directorul Liceului „Don Orione”, alături de întreaga echipă de învăţători, profesori şi personal al instituţiei. Coordonând festivitatea de deschidere, domnul director a reafirmat ideea unei educaţii construite împreună, în care şcoala, familia, Biserica şi comunitatea locală au fiecare un rol esenţial. Aprecierea pentru activitatea conducerii şi a corpului profesoral a fost exprimată şi de primarul municipiului Oradea, Florin Birta, care a spus: „Vreau să-l felicit pe domnul director Stoica şi pe toată echipa de la «Don Orione» – învăţători, profesori şi toţi cei care fac o treabă minunată aici. Faceţi cinste oraşului şi judeţului nostru, şi vă mulţumesc pentru acest lucru!” Cele mai sugestive cuvinte au fost adresate în cadrul acestei deschideri festive de an şcolar de ES Mons. Giampiero Gloder, Nunţiu Apostolic în România şi Republica Moldova, care a transmis întâi de toate „salutul, încurajarea şi binecuvântarea Sanctităţii Sale Papa Leon al XIV-lea” pentru începutul noului an şcolar. Mons. Gloder a amintit că Papa Leon cunoaşte din propria experienţă lumea şcolii, „pentru că şi el a fost elev, dar şi profesor”, apropiind astfel mesajul Sfântului Părinte de cei care, în această zi, pornesc din nou la drum: elevi, dascăli şi părinţi. Folosind imaginea sportului şi a antrenamentului, Nunţiul Apostolic le-a vorbit elevilor despre şcoală ca despre un loc în care nu se formează doar competenţe, ci şi caracterul. „În fotbal, de exemplu, nu este suficient să ai în echipă un jucător precum Messi pentru a câştiga sau pentru a disputa un meci bun. Este important să înveţi să joci împreună cu ceilalţi şi să colaborezi cu echipa.” De aici, una dintre ideile centrale ale discursului Excelenţei Sale, şcoala ca o adevărată pregătire pentru viaţă: „Cred că, aşa cum antrenamentul este necesar pentru a practica bine un sport, tot astfel şi anul şcolar pe care îl începeţi este ca şi cum aţi intra într-o mare sală de antrenament. Această sală este chiar Liceul «Don Orione», unde sunteţi ajutaţi să creşteţi şi să vă pregătiţi pentru drumul vieţii pe care îl veţi parcurge în viitor.” În jurul elevului se află, asemenea unei echipe, profesorii, părinţii, personalul didactic, auxiliar şi nedidactic, preoţii şi ceilalţi educatori, fiecare având un rol în formarea lui. „Pentru viitorul vostru este important să trăiţi bine această perioadă a vieţii – să creşteţi învăţând lucruri noi, cunoscându-vă tot mai bine pe voi înşivă, construind relaţii bune cu ceilalţi şi având, de asemenea, o relaţie bună cu Domnul”, a spus Mons. Gloder, dorindu-le elevilor „un an liniştit, plin de implicare şi de reuşite”, în care să crească „în cunoaştere, dar şi în valorile importante ale vieţii: prietenia, respectul, colaborarea cu toţi cei din jur” şi „în prietenia cu Dumnezeu”. Un moment aparte al festivităţii a fost prezenţa, pentru prima dată la Liceul „Don Orione” din Oradea, a Excelenţei Sale Laura Aghilarre, ambasadoarea Republicii Italiene în România, care a vorbit despre educaţie, limba şi cultura italiană, dar şi despre legăturile profunde dintre Italia şi România: „Sunt foarte fericită să fiu alături de voi într-o zi, într-un moment special pentru viaţa comunităţii şi pentru prezenţa şi difuzarea limbii şi culturii italiene în România”, a spus ambasadoarea. Aceasta a amintit că, din anul 1995, Liceul „Don Orione” desfăşoară „o activitate educaţională meritorie, promovând un model pedagogic centrat pe persoană, pentru a forma astăzi adulţii de mâine”. În acelaşi timp, a subliniat rolul limbii şi culturii italiene ca instrumente ale păcii, dialogului, parteneriatului economic şi cooperării culturale, vorbind despre „rădăcinile culturale comune şi prietenia sinceră care uneşte popoarele noastre”. Mesajul său către elevi a fost unul de încurajare şi încredere: „Fiţi mândri de angajamentul vostru! Împreună cu familiile voastre, faceţi o investiţie fundamentală în viitor. Rezultatele voastre sunt mândria noastră.” Prezenţa ambasadoarei Laura Aghilarre, a consulului onorific Roberto Sperandio şi a membrilor comunităţii italiene din Bihor a subliniat încă o dată legătura specială dintre Liceul „Don Orione”, cultura italiană şi comunitatea locală. La rândul său, primarul Florin Birta a vorbit despre respectul şi încrederea de care se bucură această instituţie de învăţământ în comunitatea orădeană: „Am venit aici dintr-o formă de respect pentru Liceul «Don Orione» şi pentru a vă ura un an şcolar nou, minunat, cu rezultate foarte bune la învăţătură, aşa cum aveţi de fiecare dată.” Acesta a remarcat că prezenţa ambasadoarei Italiei, a Nunţiului Apostolic şi a Episcopilor exprimă aprecierea de care se bucură instituţia din partea autorităţilor civile şi ecleziale: „Prezenţa între noi, astăzi, a Excelenţei Sale doamna ambasadoare a Italiei, Laura Aghilarre, şi a Excelenţei Sale Nunţiul Apostolic Giampiero Gloder, arată respectul statului italian şi al Vaticanului pentru Liceul «Don Orione». Totodată, prezenţa Episcopilor arată respectul Bisericii Catolice pentru acest liceu, iar prezenţa mea aici arată respectul şi încrederea autorităţilor locale pentru ceea ce se întâmplă la «Don Orione».” Din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, prof. dr. Simona Ardelean a transmis un mesaj în care educaţia a fost descrisă ca o lucrare de răbdare, descoperire şi formare a fiecărui copil. Parafrazându-l pe Constantin Brâncuşi, în acest an dedicat lui, doamna inspector a comparat profesorul cu sculptorul care „creează forma şi înlătură surplusul, pentru a lăsa să iasă la lumină capodopera ascunsă în interiorul fiecărui copil”. „Actul educativ autentic este un proces subtil de şlefuire şi descoperire”, a subliniat aceasta, invitându-i pe elevi să devină „principalii arhitecţi ai propriului parcurs educaţional” şi să transforme fiecare zi de şcoală într-o treaptă spre idealul lor. Dimensiunea profund orionină a misiunii educative a fost exprimată de pr. Francisc Lăcătuş, superior al Centrului „Don Orione” Oradea, care a reamintit unul dintre gândurile Sfântului Luigi Orione: „Cea mai mare operă de caritate, de iubire, de milostenie pentru un popor este aceea de a educa copiii acelui popor.” În jurul acestei idei, pr. Francisc Lăcătuş a vorbit despre educaţie ca despre o lucrare comună: „Această operă de binefacere, această operă de calitate, o putem vedea împlinită doar împreună – autoritatea civilă, autoritatea religioasă, familiile, fiecare copil în parte – astfel încât educaţia, care este o provocare pentru fiecare dintre noi astăzi, să fie o educaţie sfântă, o educaţie frumoasă, o educaţie limpede.” Festivitatea s-a încheiat în rugăciune şi prin binecuvântarea cu apă sfinţită oferită de Mons. Giampiero Gloder, întreaga comunitate încredinţându-i lui Dumnezeu noul an şcolar şi toate intenţiile purtate în inimă. Cu bucuria revederii pentru cei mai mari, cu lacrimi de emoţie pentru cei mici şi multă speranţă în inimile celor dragi, elevii au păşit din nou în sălile de clasă, însoţiţi de doamnele învăţătoare şi domnii diriginţi. Deschiderea anului şcolar la Liceul „Don Orione” a readus publicului orădean viziunea asupra educaţiei care depăşeşte sala de clasă: şcoala ca loc de învăţare, dar şi de creştere în caracter, prietenie, respect, colaborare şi credinţă; un loc în care copilul este însoţit să îşi descopere darurile şi să se pregătească pentru drumul vieţii. În spiritul Sfântului Luigi Orione, această misiune îşi păstrează una dintre cele mai frumoase definiţii: a educa un copil înseamnă a săvârşi o operă de iubire şi a pregăti, încă de astăzi, omul de mâine. (Biroul de presă al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, Mihaela Caba-Madarasi) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 31, Ultimul acces: 2026-10-15 09:17:58
|
Timp total: 0.06s...
[]:1