© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
PS Iosif Csaba Pál: Trebuie să ne reînnoim credinţa din nou şi din nou[2024-02-20]foto: Gerhardus.roLa începutul acestei luni, în perioada 6-10 februarie, a avut loc în Vatican o conferinţă internaţională în cadrul Auditorium della Conciliazione privind formarea permanentă a preoţilor, organizată de Dicasterul pentru Cler, în colaborare cu Dicasterul pentru Evanghelizare şi Dicasterul pentru Bisericile Orientale, având ca motto: „Să reînflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine” (cf. 2Tim 1,6). Obiectivul conferinţei a fost să iniţieze un proces comun cu Bisericile locale, pentru a consolida formarea continuă şi însoţirea preoţilor, luând în considerare rezultatele sondajului recent trimis Conferinţelor Episcopale, contribuţiile participanţilor la nivel mondial, înainte şi în timpul Conferinţei, precum şi documentul intitulat Ratio Fundamentalis Institutionis Sacerdotalis „Darul vocaţiei preoţeşti”. La prelegeri şi discuţii au participat aproximativ 750 de Episcopi, preoţi şi călugări din peste 60 de ţări de pe cinci continente. La conferinţă, Dieceza de Timişoara a fost reprezentată de Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan, şi de pr. Zsolt Szilvágyi, vicar pastoral. Referitor la lucrările întâlnirii, Părintele Episcop a acordat un interviu biroului media al Episcopiei de Timişoara. – Mai multe prelegeri din cadrul conferinţei au abordat tema provocărilor cu care se confruntă preoţii în societatea contemporană. Părinte Episcop, care consideraţi că sunt cele mai des întâlnite? – Există o mulţime de provocări. Cele mai multe dintre ele provin din schimbările sociale, demografice şi culturale rapide. La acestea se adaugă dezvoltarea tehnologiei, urbanizarea, inegalitatea, migraţia, polarizarea… şi lista poate continua. Pe de o parte, tocmai aceste schimbări rapide sunt cele care necesită o formare şi o autoformare permanentă. În plus formarea constantă este necesară deoarece trebuie să ne reînnoim credinţa din nou şi din nou, să învăţăm cum să răspundem la schimbările şi provocările sociale prin lumina şi puterea credinţei noastre. O altă provocare importantă este aceea de a învăţa să gândim şi să lucrăm în echipă. Nevoia de a forma comunităţi preoţeşti a devenit din ce în ce mai stringentă. Tema fraternităţii preoţeşti, a împărtăşirii şi a necesităţii acesteia a fost abordată nu numai de vorbitori, ci şi în grupurile mici, respectiv în timpul pauzelor de către cei prezenţi. Tocmai în cadrul comunităţilor preoţeşti putem căuta şi găsi răspunsuri la marile provocări. Singurătatea nu este benefică pentru nimeni, mai ales preotului celibatar. – În fiecare zi a conferinţei programul a inclus discuţii în grupuri mici. Care au fost experienţele acumulate în cadrul acestora? – Atmosfera grupurilor mici a fost foarte asemănătoare cu cea a discuţiilor în grupuri mici din cadrul Sinodului. În grupul meu, în care, pe lângă mine, mai erau doi participanţi coreeni, un ceh şi trei italieni, se sublinia foarte mult cât de bine este să ne ascultăm unii pe alţii în dragoste frăţească. Acest lucru a fost subliniat de mai mulţi. A fost o bucurie să fim împreună. A fost frumos să vedem bucuriile şi necazurile unei alte ţări sau ale unei alte dieceze şi să vedem cât de minunat lucrează Dumnezeu peste tot. – Părinte Episcop, ce gânduri, idei şi propuneri credeţi că pot fi puse în practică în Dieceza de Timişoara? – Aş sublinia trei lucruri: comunitatea, o relaţie personală şi vie cu Cristos şi comunicarea. Comunitatea preoţilor este esenţială. Comuniunea preoţească începe cu respectul reciproc. Dacă nu există respect, nu va exista nici încredere. Iar fără încredere, întâlnirile sunt doar formalităţi. Respectul trebuie să înceapă în inimile noastre, în mentalitatea noastră, ca să îi pot purta pe confraţii mei în preoţie şi pe credincioşi cu respect în inima mea şi în rugăciunile mele. Acest lucru se va oglindi şi în cuvintele mele când vorbesc despre ei, chiar şi atunci când ei nu sunt prezenţi. Limbajul lipsit de respect este otrava comunităţii, fiind una dintre armele Satanei. Dacă trăim într-o atmosferă de respect, vom găsi şi trebuie să găsim calea către cei care suferă din anumite motive. Ar fi bine ca toţi preoţii să se implice în a se îngriji frăţeşte de cel puţin un coleg bolnav sau cu probleme. (Am auzit un exemplu bun: doi preoţi efectuează în fiecare lună o vizită la un confrate. Dacă este necesar, în acea zi rămân cu el şi îl ajută.) Dacă există o comunitate de preoţi, atunci funcţionează şi faptul că se completează reciproc, pentru că nu toată lumea se pricepe la toate. Cei care se pricep mai bine la ceva îi pot ajuta pe cei care au nevoie de ajutor şi pot cere sau accepta ajutor de la alţi confraţi în ceea ce ei ştiu mai bine. Trebuie să conştientizăm din ce în ce mai mult faptul, că aparţinem unei comunităţi: unei dieceze, unui prezbiteriu. Facem parte din ea, nu suntem războinici solitari. Suprasolicitarea nu este voia lui Dumnezeu. Trebuie să ne găsim priorităţile şi să fim capabili să delegăm. Este bine să putem vedea împreună cu ceilalţi ce este prioritar. În mod individual, fiecare este subiectiv şi este mai uşor să facă greşeli. Este mai important să „fii” decât să „faci”. Suntem ucenicii lui Cristos şi vrem să fim ucenicii Lui în orice împrejurare. Activitatea noastră decurge din această relaţie personală cu Cristos. Dacă nu facem acest lucru, mai devreme sau mai târziu, ne vor stăpâni frustrările. Trebuie să învăţăm să comunicăm bine din nou şi din nou. Un domeniu important al comunicării este comunicarea între preoţi. Dacă nu există comunicare, iubirea moare. Acest lucru trebuie să depăşească cu mult comunicarea care constituie o simplă obligaţie legală. O bună comunicare construieşte comuniunea, comunitatea. Acest lucru este valabil şi pentru relaţia dintre preot şi Episcop şi dintre preot şi credincioşi. Trebuie să ne străduim să avem o relaţie fraternă la toate nivelurile. Isus însuşi merge chiar mai departe, numindu-i pe ai Săi prieteni: „Nu vă mai numesc servitori… v-am numit pe voi prieteni” (Ioan 15,15). Comunicarea „exterioară”, care include mărturia, propovăduirea şi învăţătura, are ca scop crearea de comunităţi cristocentrice, celule vii ale Împărăţiei lui Dumnezeu. – Mulţumim pentru timpul acordat! Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 317, Ultimul acces: 2026-10-16 17:05:30
|
Timp total: 0.04s...
[]:1
