O explicaţie necesară: Diferenţa dintre taxe şi contribuţiile benevole, în parohii - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

O explicaţie necesară: Diferenţa dintre taxe şi contribuţiile benevole, în parohii

[2024-02-07]
de Sorin Ioniţe

Întrucât în spaţiul mediatic circulă „o pseudo-ştire referitoare la ‹preoţii care cer bani la înmormântări› şi al cărei conţinut fals este rupt din contextul unei vechi declaraţii oferite pe tema ‹condiţionării (!) slujbei înmormântării de achitarea unei sume›”, Vasile Bănescu, Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, transmite către presă unele precizări.
„Foarte rar în timp au fost semnalate cazuri scandaloase de condiţionare (!) a slujbei de înmormântare din partea câte unui preot care cerea, chiar şi unor persoane sărmane, achitarea unei sume obligatorii pentru serviciul religios prilejuit de tristul eveniment”, spune Vasile Bănescu.
Totodată, el aminteşte că „nu există o aşa-zisă ‹taxă› oficială solicitată constrângător pentru oficierea slujbei de înmormântare” şi subliniază că „un ipotetic act de condiţionare comis de un preot care ar refuza înmormântarea cuiva în absenţa achitării unei sume impuse poate fi sesizat autorităţii bisericeşti de care aparţine acesta”.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române aminteşte că există „o limpede hotârâre sinodală din 18 decembrie 2017 pe această sensibilă temă, o hotărâre comunicată oficial presei şi care ar fi trebuit preluată şi transmisă inclusiv acum în mod obiectiv”.
Diferenţa dintre taxe şi contribuţiile benevole
Vasile Bănescu a detaliat care sunt precizările Sfântului Sinod privind distincţia dintre „taxe” şi „contribuţiile benevole” oferite de credincioşi pentru funcţionarea unităţilor de cult:
„‹Taxele› stabilite de consiliul parohial se referă doar la sumele plătite de credincioşi pentru concesionarea şi întreţinerea locurilor de înmormântare din cimitire”.
„‹Contribuţiile benevole› reprezintă sumele oferite de credincioşi cu ocazia săvârşirii unor Sfinte Taine şi ierurgii. Cuantumul acestora este stabilit de către Consiliul Parohial şi are în vedere cheltuielile de funcţionare a parohiilor”.
„Sfântul Sinod a reiterat interdicţia condiţionării oficierii de către preot a slujbei înmormântării de plata vreunei taxe mai ales în cazul familiilor sărace, dar parohiile consideră necesare contribuţiile benevole ca donaţie din partea familiei pentru întreţinerea bisericii parohiale. În aceste cazuri, preotul trebuie să elibereze chitanţe familiilor care au donat banii respectivi”, mai spune Vasile Bănescu.
El precizează că o similară hotărâre anterioară a Sfântului Sinod (2012) specifica şi necesara implicare a preoţilor într-un context legat de incinerare: „Centrele eparhiale vor lua măsuri în legătură cu îndatorirea clerului de a promova, inclusiv prin forţa exemplului, ajutorarea familiilor îndoliate, pentru ca lipsa banilor să nu fie un motiv de a incinera pe cei decedaţi, considerând că înhumarea ar fi prea costisitoare”.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 455, Ultimul acces: 2026-10-17 19:06:15