Întâlnirea tinerilor din decanatul de Brăila în parohia Sf. Lucia, din Greci - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Întâlnirea tinerilor din decanatul de Brăila în parohia Sf. Lucia, din Greci

[2023-11-14]
foto: ARCB.ro
Sâmbătă, 11 noiembrie 2023, am avut ocazia să particip la întâlnirea tinerilor din decanatul de Brăila, care a avut loc la parohia Sfânta Lucia din localitatea Greci, judeţul Tulcea. Tema aleasă pentru această zi a fost „Duminica – timp al omului cu Dumnezeu”. A fost inspirată din tema diecezană „Redescoperirea duminicii în familii şi în comunităţile parohiale” şi am avut ocazia să o aprofundăm împreună cu preoţii, persoanele consacrate, tinerii şi adolescenţii prezenţi. Echipa de organizare a fost formată din membri ai echipei diecezane şi din tineri reprezentanţi ai parohiilor din decanat, care au reuşit să colaboreze frumos pentru a ne asigura o zi plină de activităţi frumoase şi bine pregătite. Echipa a avut sprijinul preoţilor Silviu Şaran (Brăila), Romeo Horvat (Greci), care a fost şi gazda noastră, dar şi al pr. Marian Blaj, responsabilul diecezan de tineret.

Programul a început cu un mic joc de cunoaştere şi câteva dansuri, iar apoi am început să ne pregătim pentru Sfânta Liturghie, celebrată împreună cu preoţii prezenţi. Predica a fost ţinută de pr. Romeo într-un mod mai aparte, întrucât a vrut să ne provoace pe noi, tinerii, să găsim răspunsuri în Vechiul Testament în legătură cu Ziua Domnului. Am fost încurajaţi ca duminica să mergem să participăm la Sfânta Liturghie, să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu şi să mărturisim mai departe ceea ce primim. A urmat prânzul pe care l-am luat împreună şi care a fost asigurat de gazdele noastre, iar după această pauză ce ne-a încărcat bateriile ne-am continuat programul. Pr. Romeo a continuat momentul formativ cu partea a doua, în care ne-a ajutat să observăm semnificaţia zilei de duminică, de această dată în conformitate cu Noul Testament.
Ambele momente de formare ne-au adus faţă în faţă cu Sfânta Scriptură pe care am avut ocazia să o răsfoim şi să înţelegem, măcar puţin, cum este structurată. După aceea, ne-am continuat discuţiile în cadrul grupurilor mai mici, în care fiecare participant a avut ocazia să împărtăşească ce înseamnă o zi de duminică pentru el. În cele din urmă, a sosit timpul să ne şi jucăm, iar organizatorii ne-au pregătit un joc de tip concurs – Triviador -, în care ne-au testat cu câteva întrebări de cultură generală. Au fost 4 echipe care „s-au duelat” în cunoştinţe, dar cel mai important a fost că am aflat informaţii noi şi ne-am îmbogăţit cultura generală. La finalul zilei, ne-am luat la revedere, dar nu am avut cum să nu observ multe zâmbete, îmbrăţişări şi gânduri bune pe care tinerii şi le-au transmis unii altora. (Ana-Maria Domenic şi Echipa diecezană)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 342, Ultimul acces: 2026-10-27 09:26:57