IPS Varsanufie la Conferinţa cântăreţilor bisericeşti: Psalţii aduc mărturie despre experienţa harului în viaţa Bisericii[2023-11-08]de Andrei UrsuleanÎnaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie a participat marţi la Conferinţa misionară a cântăreţilor bisericeşti din Arhiepiscopia Râmnicului. „Psalţii aduc o frumoasă mărturie despre experienţa harului divin în viaţa Bisericii rugătoare”, le-a explicat ierarhul. Evenimentul a avut loc la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului. În deschidere, IPS Varsanufie a vorbit despre misiunea cântăreţului de strană, pe care a descris-o ca fiind „o experienţă vie şi profundă”. Muzica psaltică, a explicat ierarhul, a devenit „parte dintr-un dialog liturgic care, printr-o amplă mărturisire a teologiei Bisericii, adânc imprimată de sugestia comuniunii desăvârşite, ajută la ridicarea minţii către dumnezeieştile virtuţi, ca ceea ce a izvorât din experienţa rugăciunii imnografilor”. Ea poate fi privită „ca o icoană sonoră care însoţeşte rugăciunea, exprimând, prin tainice semnificaţii, frumuseţea Împărăţiei lui Dumnezeu”. „Imnografii, psalţii şi în general cei care au împlinit printr-o lucrare aleasă darul cântării cu care au fost înzestraţi, aduc o frumoasă mărturie despre experienţa harului divin în viaţa Bisericii rugătoare, despre trăirea omului în Hristos”, a adăugat Arhiepiscopul Râmnicului. La sfârşit, IPS Varsanufie i-a îndemnat pe cei prezenţi să privească la darurile duhovniceşti şi să ofere mărturie despre „identitatea profundă a teologiei care nu se epuizează doar la nivelul artei, ci se împlineşte în comuniunea cu Dumnezeu”. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 303, Ultimul acces: 2026-10-26 17:35:43
|
Timp total: 0.03s...
[]:1