Procesiune de seară cu moaştele Sfântului Dionisie, într-un sat din Sudul Basarabiei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Procesiune de seară cu moaştele Sfântului Dionisie, într-un sat din Sudul Basarabiei

[2023-11-08]
de Alexandru Boboc

Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud a participat marţi la procesiunea organizată de parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Slobozia Mare, Cahul.
Preasfinţia Sa a adus racla cu un fragment din moaştele Sfântului Dionisie Erhan, Episcopul Cetăţii Albe, care a fost purtată în procesiune de membrii comunităţii din localitatea basarabeană.
După procesiune a fost oficiată slujba vecerniei, litia şi acatistul Sfântului Ierarh Dionisie, ocrotitorul Episcopiei Basarabiei de Sud.
Preasfinţia Sa le-a vorbit pelerinilor despre Sfinţii Arhangheli şi ierarhia îngereasca, dar şi despre însemnătatea procesiunii ca mod de mărturisire a credinţei şi chemare a milei şi harului dumnezeiesc.
Episcopul Basarabiei a evidenţiat viaţa virtuoasă a Sfântului Dionisie Erhan şi importanţa cinstirii Sfintelor moaşte.
Preotul paroh Ion Herta a mulţumit Preasfinţitului Părinte Veniamin pentru bucuria făcută comunităţii prin prezenţa sa la slujba privegherii şi a aducerii spre închinarea a raclei cu Moaştele Sfântului Ierarh Dionisie.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 319, Ultimul acces: 2026-10-26 17:11:49