Papa Francisc va lansa în primăvară o autobiografie[2023-11-08]Papa Francisc (foto: Long Thięn, Flickr, CC BY-SA 2.0)Papa Francisc va publica anul viitor o autobiografie în care va relata amintiri despre evenimente istorice, de la cel de-al doilea război mondial până la prăbuşirea Turnurilor Gemene la 11 septembrie 2001. Editura HarperCollins Publishers a anunţat marţi că va publica lucrarea „Life, My Story Through History” (Viaţa, povestea mea în istorie), în primăvara anului 2024 în SUA, Europa şi America Latină. „În această carte spunem o poveste, povestea vieţii mele, prin intermediul celor mai importante şi dramatice evenimente pe care le-a trăit omenirea în ultimii 80 de ani”, a afirmat Papa Francisc într-un comunicat publicat de editură la 7 noiembrie. „Această carte a fost scrisă pentru ca oamenii, în special cei mai tineri, să poată asculta vocea unei persoane în vârstă şi să reflecteze asupra a ceea ce a trăit planeta noastră, pentru a nu repeta greşelile trecutului.” Cartea a fost co-scrisă de jurnalistul vaticanist Fabio Marchese Ragona, care l-a intervievat pe Papa Francisc pentru emisiuni speciale ale televiziunii italiene în 2021 şi 2022 şi care a publicat recent o carte în italiană despre exorcişti care conţine întâmplări legate de Papa. Potrivit HarperCollins, cartea va cuprinde amintiri ale Papei despre cel de-al doilea război mondial, campania nazistă de exterminare a evreilor, bombardamentul atomic de la Hiroshima şi Nagasaki, prăbuşirea Turnurilor Gemene, marea recesiune economică din 2008, demisia Papei Benedict al XVI-lea şi pandemia COVID-19. Născut în 1936 în Argentina, Papa Francisc avea 2 ani când Germania nazistă a invadat Polonia, declanşând cel de-al doilea război mondial, şi 8 ani când a fost lansată bomba atomică asupra oraşelor Hiroshima şi Nagasaki. Arhiepiscopul iezuit de Buenos Aires a fost numit Cardinal de către Papa Ioan Paul al II-lea în februarie 2001, cu doar câteva luni înainte de atacurile de la 11 septembrie, şi a fost preşedinte al Conferinţei Episcopale Argentiniene în 2008. Avea 76 de ani când a fost ales Papă, în urma demisiei istorice a Papei Benedict al XVI-lea. Cartea ce va apărea, care nu este clasificată drept memorialistică, va aborda, de asemenea, probleme globale actuale, inclusiv avortul, discriminarea rasială, schimbările climatice, armele atomice, războiul şi inegalităţile sociale. Papa Francisc este autorul a numeroase cărţi, printre care un interviu cu un misionar spaniol intitulat „Forţa vocaţiei”, în 2018, „Să visăm: Calea către un viitor mai bun”, în 2020, şi un interviu cu un psiholog italian intitulat „Teama ca un dar”, în 2023. Prima carte a Papei, „Numele lui Dumnezeu este milostivire: O conversaţie cu Andrea Tornielli”, a devenit un bestseller New York Times în 2016. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 282, Ultimul acces: 2026-10-27 22:13:06
|
Timp total: 0.09s...
[]:1