Întâlnire pentru lucrătorii în pastoraţia tineretului din Dieceza de Timişoara - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Întâlnire pentru lucrătorii în pastoraţia tineretului din Dieceza de Timişoara

[2023-11-09]
foto: Gerhardus.ro
Prima întâlnire pentru pregătirea şi perfecţionarea continuă a personalului clerical tânăr, care se implică în pastoraţia tineretului pe raza Diecezei Romano-Catolice de Timişoara a fost organizată în anul 2006 în Casa Marienheim. De atunci acest curs s-a desfăşurat anual, iar grupul participanţilor s-a mărit treptat, alăturându-se şi colaboratorii laici. În acest an cursul a avut loc în perioada 6-8 noiembrie. Cei prezenţi au sosit din cele trei arhidiaconate ale Diecezei: Arhidiaconatul de Timiş, Arhidiaconatul de Mureş şi Arhidiaconatul Banatului Montan. Prelegerile au fost ţinute de pr. Eugen Blaj, director naţional al Operelor Misionare Pontificale, România şi de Matilda Andrici, secretar naţional al Operei Copilăria Misionară Pontificală. Programul a mai cuprins discuţii în grupuri mici, Sfintei Liturghii, Adoraţie Euharistică, teambuilding cu jocuri, devoţiunea Sf. Rozariu.

Luni, 6 noiembrie în meditaţia de deschidere intitulată: „Împreună pe drum! Datorită cui devine inima noastră înflăcărată?” Pr. Daniel Dumitru a subliniat: „În aceste câteva zile dorim să găsim căi, poate căi noi, prin care putem să îl ducem şi pe Isus Cristos, ba chiar să îl rugăm să ne conducă în planificarea comună, în călătoria comună. Motto-ul acestui an pastoral la noi este «Inimi arzătoare, picioare care merg» (Lc 24, 13-35). Împreună suntem puternici, putem încuraja şi sprijini unii pe alţii, şi putem să ne susţinem în eforturile noastre de a împărtăşi Evanghelia. Misiunea noastră este, ca şi responsabili, să facem ucenici.” Seara s-a încheiat cu Adoraţie Euharistică.
În prelegerea sa ţinută în cea de-a doua zi a întâlnirii, pr. Eugen Blaj a vorbit despre aspectul sinodal şi misionar al Bisericii şi a menţionat: „Biserica este sinodală. Cuvântul «synodos» în limba greacă înseamnă «a fi împreună pe drum, a merge împreună», împreună cu toţii, fără distincţie de rasă, sex, cultură, limbă, educaţie, strat social, situaţie economică. Şi pentru că Biserica este sinodală, formată din toate categoriile de persoane, este şi misionară. Misiunea ţine de natura Bisericii, fiindcă s-a născut ca rod al misiunii. Am avut oportunitatea de a lucra într-o zonă de primă evanghelizare, adică acolo, unde lumea a auzit prima oară de Cristos. Ca rod al activităţii misionare s-au format noi comunităţi.” În continuare, pr. Eugen Blaj a prezentat câteva dintre personalităţile activităţii misionare şi asociaţiile create de aceste persoane, cum ar fi Fericita Pauline Marie Jaricot, fondatoarea Operei Pontificale pentru Răspândirea Credinţei, Jeanne Bigard fondatoarea Operei Misionare Pontificale a Sf. Apostol Petru, Fericitului Paolo Manna, fondatorul Uniunii Misionare Pontificale.
Opera Copilăria Misionară Pontificală, cunoscută pe atunci sub numele de Lucrarea Sfintei Copilării, „a fost înfiinţată în Franţa la data de 19 mai 1843 de Mons. Charles de Forbin-Janson cu scopul de a-i ajuta pe copiii din China. Fiind profund marcat de faptul că în China au murit mulţi copii fără a fi primit Botezul şi regretând că nu a putut să plece personal ca misionar, Episcopul a fost inspirat să implice copiii din Franţa la cooperare prin Rugăciune şi Ajutor material, cu scopul de a-i ajuta pe copiii din China. Motto-ul «Copiii sprijină copiii» şi propunerea de a spune un «Bucură-te Marie» în fiecare zi, sintetizează intuiţia fondatorului şi carisma operei: formarea unei mentalităţi misionare în copii”, se poate citi pe site-ul Operele Pontificale Misionare România. În prelegerea legată de această organizaţie, Matilda Andrici a vorbit despre Episcopul Charles-Auguste-Marie-Joseph de Forbin-Janson fondatorul acestei Opere. „Carisma Operei este aceeaşi ca pentru toate cele patru opere, adică rugăciunea, mărturia, sacrificiul, caritatea şi informarea. Spiritualitatea Operei Copilăria Misionară constă în faptul că prin Botez copiii devin purtătorii harului divin, este un mijloc şi model privilegiat de sfinţenie, pentru că se inspiră din copilăria lui Isus. În primul regulament pe care Episcopul Forbin l-a înfăptuit, se spune aşa: «Opera se află sub protecţia lui Isus Cristos, Sf. Fecioară este principala ocrotitoare şi toţi copii botezaţi pot fi membrii ai asociaţiei.» Copiii sunt primiţi de la o vârstă fragedă. În România această operă a fost iniţiată în anul 2019”, a menţionat invitata.
Pentru discuţiile în grupuri mici pr. Eugen Blaj a formulat următoarele întrebări: Ce înţelegem prin expresia „Biserica este sinodală pentru că este misionară şi e misionară pentru că este sinodală”?, Ce înţelegem prin noţiunea de co-responsabilitate a tuturor botezaţilor în activitatea misionară a Bisericii? Ce înseamnă „eu sunt o misiune”? (EG 273), Care sunt bogăţiile spirituale care trebuie împărtăşite (dona et bona)? Răspunsurile la aceste întrebări au însumat părerea celor prezenţi, care au formulat astfel: mai întâi trebuie să se facă cunoştinţă cu grupurile unde urmează să se desfăşoare activitatea misionară, trebuie găsită cea mai bună cale pentru a face misiune şi fiecare persoană este chemată pentru a face misiune acolo, unde trăieşte. În cursul după-amiezii cei prezenţi au participat la un teambuilding distractiv cu jocuri pregătit de pr. Alin Irimiciuc, paroh de Bocşa. Sf. Liturghie a fost celebrată de către Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan. Întâlnirea s-a încheiat miercuri, 8 noiembrie cu Sf. Liturghie şi cu împărtăşirea de impresii ale participanţilor. (Biroul de presă al Episcopiei de Timişoara)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 334, Ultimul acces: 2026-10-26 17:12:01