IPS Laurenţiu despre pomenirea celor adormiţi: Suntem chemaţi ca să ne rugăm insistent pentru ei[2023-11-06]de Andrei UrsuleanÎnaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu a oficiat sâmbătă Sfânta Liturghie şi un parastas la biserica „Sfinţii Mucenici Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian”, situată în incinta Spitalului Municipal din Făgăraş. În cuvântul de învăţătură, Mitropolitul Ardealului a reiterat importanţa şi necesitatea rugăciunilor pentru cei adormiţi. „Dragostea noastră întruchipată în aceste ofrande, străbate până dincolo, este purtată de rugăciune şi se adaugă la fiecare în parte, din dragostea pe care o trăim acum”, a spus Părintele Mitropolit. „De aceea suntem chemaţi nu numai să-i pomenim în rugăciune, căci este firesc să-ţi aduci aminte de cei dragi, este o obligaţie, ci suntem chemaţi ca să ne rugăm insistent pentru ei”. „Ca să sporim faptele noastre bune, să ne gândim ca să trecem ceva şi dincolo pentru cei care, plecaţi la Domnul, au nevoie şi ei de dragostea noastră, de comuniunea noastră şi mai ales de darul pe care noi îl putem face să se adauge la faptele lor cele bune.” a explicat ierarhul. După rânduiala Bisericii Ortodoxe, în prima sâmbătă din luna noiembrie se face pomenirea celor adormiţi, zi cunoscută în tradiţia românească şi ca „Moşii de toamnă”. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 369, Ultimul acces: 2026-10-26 19:13:45
|
Timp total: 0.04s...
[]:1