An omagial 2023: Aproximativ 7.000 de români au vârste de peste 100 de ani[2023-11-03]de Sorin IoniţeÎn contextul Anului omagial al pastoraţiei persoanelor vârstnice în Patriarhia Română Basilica.ro aduce în atenţie date privind acest segment de vârstă, din statistica demografică. Potrivit Recensământului din 2021, la nivelul întregii ţări trăiau 3.726.380 persoane cu vârste de peste 65 de ani: 1.253.401 persoane între 65 şi 69 de ani; 990.031, între 70 şi 74 de ani; 615.581, între 75 şi 79 de ani; 490.250, între 80 şi 85 de ani; 367.117, peste 85 de ani. Dintre aceştia, aproximativ 7.000 depăşiseră vârsta de 100 de ani. Cel mai bătrân român Românul Dimitru Comănescu a fost cel mai bătrân om cunoscut de pe planetă, timp de o lună, înainte de a muri la 111 ani, pe 27 iunie 2020. Actualmente, potrivit Agerpres, cel mai în vârstă român ar fi Ilie Ciocan din Vâlcea, în vârstă de 109 ani. Născut la 28 mai 1913, el este, de asemenea, cel mai bătrân veteran militar din ţară, conform presei locale. Ilie Ciocan a fost decorat în luna mai de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Cavaler cu însemn de pace şi avansat la gradul de maior. Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2023 drept an omagial al pastoraţiei persoanelor vârstnice având ca motivaţie principală dorinţa de a acorda o mai mare atenţie pastoraţiei şi sprijinirii persoanelor vârstnice în contextul actual al unei societăţi marcate de individualism şi secularizare. Scopul urmărit este încurajarea participării persoanelor vârstnice la viaţa Bisericii, o mai consistentă contribuţie a familiei, Bisericii şi societăţii în sprijinul persoanelor vârstnice, precum şi o intensificare a activităţilor social-filantropice şi culturale dedicate acestei categorii sociale. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 294, Ultimul acces: 2026-10-27 20:13:09
|
Timp total: 0.04s...
[]:1