Anton Pann, protopsaltul: 169 de ani de la plecarea la Domnul[2023-11-02]de Sorin IoniţeS-au împlinit joi 169 de ani de la plecarea la cele veşnice a compozitorului şi psaltului Anton Pann (Antonie Pantoleon-Petroveanu), înmormântat în curtea Bisericii „Sfântul Stelian” – Lucaci din Bucureşti. În contextul Anului comemorativ al imnografilor şi cântăreţilor bisericeşti, Trinitas TV a realizat filmul documentar „Anton Pann, Protopsaltul”. Premiera are loc joi la Casa Memorială Anton Pann din Capitală. Originar din oraşul bulgar Silven (pe atunci în Imperiul Otoman), Anton Pann s-a născut în jurul anilor 1796-1798 din tatăl vlah – Pandele Petrov şi mama grecoaică-Tomaida, fiind cel de-al treilea fiu al familiei. Şi-a pierdut tatăl şi apoi cei doi fraţi mai mari în război. Tomaida s-a retras cu fiul ei o vreme în Chişinău, iar apoi în Ţara Românească, la Bucureşti. Antonache, cum era alintat Anton Pann la vârsta de 16 ani, devine paraclisier la biserica Olari, cântăreţ la Biserica cu Sfinţi de pe calea Moşilor, dar şi ucenic al dascălului grec Dionisie Fotino. Dornic să-şi îmbogăţească cunoştinţele, s-a înscris „auditor” la „şcoala de muzichie” deschisă de Fotino. În 1816 s-a mutat la şcoala dascălului Petru Efesiul de pe lângă Biserica „Sf. Nicolae” – Şelari. A învăţat şi meşteşugul tiparului în tipografia aceluiaşi Petru Efesiul, iar în 1819 a devenit director al tipografiei şi a tipărit pentru prima oară un Axion în româneşte. A făcut parte ulterior din comisia pentru traducerea cântărilor bisericeşti din greceşte în româneşte înfiinţată de Mitropolitul Dionisie Lupu. Anton Pann a fost şi profesor de de psaltichie la şcoala de cântări bisericeşti de pe Podul Mogoşoaia, apoi la şcoala de pe lângă Episcopia Râmnicului. A publicat numeroase volume atât cărţi de strană, cât şi versuri proprii sau culegeri religioase şi folclorice. Mare parte din compoziţiile lui Anton Pann sunt utilizate astăzi în cultul divin. În 2019, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat instituirea ordinului patriarhal „Anton Pann”. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 294, Ultimul acces: 2026-10-27 20:13:34
|
Timp total: 0.03s...
[]:1