Dezvelirea bustului Iuliu Maniu la Liceul Tehnologic din Carei[2023-11-01]foto: EGCO.roJoi, 26 octombrie 2023, la Liceul Tehnologic „Iuliu Maniu” din Carei a avut loc dezvelirea bustului patronului spiritual. Liceul Tehnologic Carei l-a acceptat ca patron spiritual pe Iuliu Maniu în anul 1997. La manifestări au participat alături de conducerea liceului, deputatul Adrian Cozma, inspectorul general Anişoara Boitor, Kovacs Eugen, primarul oraşului Careiul, Robert Laszlo, directorul Centrului de Creaţie Satu Mare, consilierul judeţean UDMR Gindele Emeric, directorul Direcţiei de Cultură, Bogdan Georgescu, protopopul greco-catolic Lucian Cociorva, consilierii locali Carmen Todea (PSD), Adrian Nemeş (PNL), Adrian Micovschi (PSD), profesori ai liceului şi numeroşi elevi. Prima alocuţiune a fost rostită de directoarea Mihaela Nuna, care a menţionat faptul că imobilul în care funcţionează liceul este o clădire monument istoric, fostul sediu al Prefecturii Comitatului Satu Mare, locul în care marele om politic Iuliu Maniu a semnat în 27 aprilie 1919 instaurarea administraţiei româneşti ca urmare a Marii Uniri de la 1 decembrie 1918. A luat cuvântul şi prof. Sidonia Antal care a specificat că realizarea bustului aparţine artistului Revesz Csaba, profesor la Liceul de Artă „Aurel Popp” din Satu Mare. O adevărată lecţie de istorie a prezentat prof. Rodica Blideran, vorbind despre implicarea lui Iuliu Maniu în realizarea Marii Uniri şi apoi în instaurarea administraţiilor româneşti în toate părţile Ardealului eliberat. Bustul a fost dezvelit de deputatul Adrian Cozma şi prof. Sidonia Antal. A urmat momentul sfinţirii bustului de către protopopul greco-catolic de Carei, pr. Lucian Cociorva. Părintele protopop Lucian Cociorva a atras atenţia asupra unui aspect mai puţin cunoscut şi anume că „nu este întâmplătoare această dată a dezvelirii bustului lui Iuliu Maniu în zi de sărbătoare a Sfântului Dumitru, pentru că la botez a primit şi acest nume, după bunicul matern, pr. Demetriu Coroian, fostul vicar greco-catolic al Silvaniei”. Totodată, părintele protopop a îndemnat elevii şi profesorii să viziteze Casa Memorială a lui Iuliu Maniu şi muzeul deschis în memoria sa. La eveniment, au mai rostit alocuţiuni inspectorul general al IŞJ Satu Mare, Boitor Anişoara, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, Robert Laszlo, şi directorul Direcţiei de Cultură Carei, Bogdan Georgescu. În încheiere, eleva Maya Filipan a interpretat la vioară Balada lui Ciprian Porumbescu, în anul omagial dedicat acestuia. (protopopiatul de Carei) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 300, Ultimul acces: 2026-10-27 21:08:20
|
Timp total: 0.03s...
[]:1