Papa Francisc: Ca Papa Benedict al XVI-lea, fiţi „lucrători umili” pentru Biserică[2023-11-05]foto: Vatican MediaLa Liturghia de vineri pentru Papa Benedict al XVI-lea şi pentru Cardinalii şi Episcopii decedaţi recent, Papa Francisc i-a îndemnat pe creştini, în special pe păstori, să fie slujitori umili ai celorlalţi. „Îmi place să îmi amintesc primele cuvinte cu care Papa Benedict s-a descris pe sine însuşi după alegerea sa: «un lucrător umil în via Domnului»”, a spus Sfântul Părinte în Bazilica San Pietro, pe 3 noiembrie. „Într-adevăr, creştinii, în special Papa, Cardinalii şi Episcopii, sunt chemaţi să fie lucrători umili: să slujească, nu să fie slujiţi, şi să pună roadele viei Domnului înaintea avantajului lor”, a adăugat el. „Ce lucru frumos este să renunţăm la noi înşine pentru Biserica lui Isus!” Papa Francisc a prezidat vineri dimineaţă o Liturghie de mijlocire pentru odihna sufletelor Papei Benedict al XVI-lea şi a celor şase Cardinali şi 147 de Episcopi şi Arhiepiscopi ai Bisericii Catolice care au murit din 20 noiembrie 2022 încoace. Cardinalul Giovanni Battista Re a fost celebrantul Liturghiei, care a avut loc la Altarul Catedrei, iar Cardinalii şi Episcopii au concelebrat. „Să ne rugăm pentru iubiţii noştri fraţi decedaţi”, a spus Papa Francisc în predica sa. „Inimile lor erau pastorale, pline de compasiune şi umile, pentru că Domnul era centrul vieţii lor. Fie ca în El să îşi găsească pacea veşnică.” Sfânta Liturghie pentru Cardinalii şi Episcopii decedaţi este celebrată în fiecare an la Vatican în săptămâna pomenirii Tuturor Sfinţilor şi a Tuturor Sufletelor Răposate. „Papa Benedict al XVI-lea, pe care îl amintim astăzi, împreună cu Cardinalii şi Episcopii care au murit în ultimul an, a scris în prima sa enciclică că programul lui Isus este ‘o inimă care vede’”, a spus Papa Francisc, citând din Deus Caritas Est („Dumnezeu este iubire”). „De câte ori a ţinut să ne reamintească faptul că credinţa nu este în primul rând o idee care trebuie înţeleasă sau un precept moral care trebuie urmat, ci o Persoană care trebuie întâlnită”, a mai spus el. „Această persoană este Isus Cristos, a cărui inimă bate cu iubire pentru noi, ai cărui ochi privesc cu milostivire suferinţa noastră.” În omilia sa, Papa Francisc a reflectat îndelung asupra virtuţii smereniei creştine, despre care a spus că „nu este pur şi simplu o virtute printre altele, ci dispoziţia de bază a vieţii: să credem că avem nevoie de Dumnezeu, să îi facem loc şi să ne punem toată încrederea în El”. „Cei umili, cei săraci cu duhul, sunt cei care ne descoperă «micimea» atât de plăcută Domnului, calea care duce la cer. Dumnezeu îi caută pe cei umili, pe cei care speră în El şi nu în ei înşişi şi în propriile planuri”, a spus Sfântul Părinte. „Dumnezeu iubeşte smerenia”, a adăugat el, „pentru că aceasta îi permite să interacţioneze cu noi. Chiar mai mult, Dumnezeu iubeşte smerenia pentru că El însuşi este umil. El se coboară la noi; se coboară; nu se impune; ne face loc.” Papa Francisc a reflectat, de asemenea, asupra compasiunii demonstrate de Isus în Evanghelia după Sfântul Luca, proclamată la Sfânta Liturghie. În Luca 7,11-17, Isus întâlneşte o văduvă care îşi urmărea unicul fiu care murise în timp ce era dus în afara oraşului: „Isus, aşa cum arată Evanghelia de astăzi, se opreşte în faţa tragediei morţii”, a explicat Papa. „Aici îl vedem pe Dumnezeul nostru, a cărui divinitate străluceşte în contact cu durerea şi suferinţa noastră, pentru că inima Lui este plină de compasiune. Învierea acelui tânăr, darul vieţii care învinge moartea, îşi are izvorul tocmai acolo, în compasiunea Domnului, care este mişcat în faţa morţii, cea mai mare cauză a suferinţei noastre. Cât de important este să comunicăm aceeaşi privire de compasiune tuturor celor care plâng moartea celor dragi”, a spus el. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 351, Ultimul acces: 2026-10-27 04:51:51
|
Timp total: 0.04s...
[]:1