Parohia Nottingham a serbat 15 ani de existenţă cu un pelerinaj pe urmele sfinţilor ocrotitori - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Parohia Nottingham a serbat 15 ani de existenţă cu un pelerinaj pe urmele sfinţilor ocrotitori

[2023-11-01]
de Ştefana Totorcea

Parohia Ortodoxă Română de Nottingham & East Midlands, Marea Britanie, a serbat, la finele lunii trecute 15 ani de existenţă printr-un pelerinaj pe urmele principalilor ei ocrotitori. Astfel, 25 de membri ai comunităţii au vizitat Roma, pe urmele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.
Programul a cuprins vizitarea tuturor locurilor din Roma care au avut legătură cu viaţa, activitatea şi martiriul celor doi mari apostoli.
Printre pelerinii români din Parohia Nottingham s-a numărat şi Sorin-Dan Damian, doctor în istorie medievală italiană şi teologie ortodoxă şi cercetător la Universitatea din Nottingham.
„Explicaţiile simple şi concrete pe care ni le-a oferit pe tot parcursul vizitei ne-au făcut să înţelegem şi să apreciem mult mai bine viaţa Sfinţilor Apostoli Petru si Pavel, transmite Părintele Paroh Dan P. Ghindea.
„Poate cel mai important loc din Roma pe care l-am vizitat a fost mormântul Sfântului Apostol Petru de sub Vatican, unde am avut permisiunea de a intra. Prin implicarea directă a domnului Damian, am primit aprobarea, din partea Cardinalului Episcop Angelo de Donatis, Vicarul Romei, de a săvârşi slujba Acatistului Sf. Ap. Petru şi Pavel în Capella della Madonna delle Partorienti, în grotele Vaticanului, în imediata apropiere a mormântului Sf. Ap. Petru.”
„Pe tot parcursul pelerinajului, cu toţii am avut în gând cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care ne învaţă că, «atunci când omul se decide să meargă să se întâlnească cu sfinţii lui, să sărute icoana şi moaştele lui, el deja a fost chemat tainic de Dumnezeu, iar când se pune în mişcare şi merge spre locurile în care au vieţuit sfinţii sau unde se află moaştele lor se întâlneşte cu Dumnezeu»”, mai transmite parohul.
Pentru cei care vor să ştie repere importante ale creştinismului din Roma, parohia a creat o postare pe Facebook în care explică traseul parcurs şi povestea locurilor vizitate:
Adresa bisericii românilor ortodocşi din East Midlands, Marea Britanie, este: 43-51 Cherry Orchard Mount, Bestwood, Nottingham, NG5 5TQ. Celălalt ocrotitor al parohiei românilor din Nottingham este Sf. Ier. Spiridon, episcopul Trimitundei.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 443, Ultimul acces: 2026-10-27 20:03:59