Copiii români din Serbia participă la o tabără organizată de Episcopia Daciei Felix: PS Ieronim i-a binecuvântat[2023-11-01]de Ştefana TotorceaLa Vârşeţ, în Serbia, se desfăşoară Tabăra de tineret „Biserica în mijlocul copiilor. Să învăţăm şi să ne jucăm împreună”. Luni, în prima, zi, Episcopul Ieronim i-a binecuvântat pe copii şi activităţile la care participă. Întâlnirea cu ierarhul a avut loc la Catedrala Episcopală „Înălţarea Domnului”, din Vârşeţ. Preasfinţitul Părinte Ieronim a rostit un cuvânt de bun venit în care a subliniat importanţa prezenţei Bisericii şi a lui Dumnezeu în viaţa tinerilor. Tinerii iau parte la activităţi împărţiţi în trei grupe de vârstă, sub coordonarea formatorilor şi a pedagogilor de la Colegiul Sfântul Nicolae din Iaşi. Din program fac parte jocuri de cunoaştere şi ateliere de creaţie, dar şi vizionare de filme. Copiii citesc zilnic, împreună cu coordonatorii voluntari, rugăciunile de dimineaţă şi de seară. O tabără de tineret pentru copiii români din Serbia se desfăşoară la Vârşeţ în perioada 30 octombrie – 5 noiembrie 2023, la iniţiativa Episcopiei Daciei Felix. Foto: Episcopia Daciei Felix Activităţile din program au ca scop dezvoltarea unor valori moral-religioase importante, precum prietenia, responsabilitatea, respectul, ascultarea, onestitatea, recunoştinţa, loialitatea, solidaritatea, generozitatea şi smerenia. Scopul taberei este de a-i apropia pe tineri de Biserică şi de a interacţiona cu ei, îndemnându-i să cultive sentimentul de apartenenţă la comunitatea ortodocşilor români. Se urmăreşte evidenţierea elementelor identitare naţionale româneşti, în special a limbii române, a tradiţiei ortodoxe şi a culturii naţionale. Tabăra de tineret „Biserica în mijlocul copiilor. Să învăţăm şi să ne jucăm împreună” este organizată, în perioada 30 octombrie – 5 noiembrie 2023, de Episcopia Daciei Felix în colaborare cu Colegiul „Sf. Nicolae” din Iaşi, cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 369, Ultimul acces: 2026-10-27 20:31:25
|
Timp total: 0.14s...
[]:1